Reactualizat la:

Asociatia germana, la ceasul bilantului

Asociatia germana, la ceasul bilantului
REŞIŢA – Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor din Reşiţa a organizat în data de 9 iulie 2013 la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” adunarea de bilanţ a celui de al 26-lea an de activitate.

Rectifica

Preşedintele asociaţiei, Erwin Josef Ţigla, a prezentat în limba germană bilanţul acesteia pe perioada 12 iulie 2012 – 9 iulie 2013, perioadă în care au fost organizate sau coorganizate un număr de 243 de manifestări. Din rândul acestora se remarcă cele din cadrul „Decadei Culturii Germane în Banatul Montan” (în octombrie 2012, cea de a XXII-a ediţie), al „Zilelor Literaturii Germane la Reşiţa” (în aprilie 2013, cea de a XXIII-a ediţie) al „Paradei Portului Popular German la Reşiţa” (din care două ediţii, cea de a XIX-a în 5 august 2012, şi cea de a XX-a, în 16 iunie 2013) şi al concursului cu caracter internaţional „Copiii desenează ţinutul natal” (continuarea ediţiei a XI-a). În cele 243 de manifestări sunt cuprinse şi cele 23 de manifestări cu caracter religios precum şi 53 de expoziţii.

Din 19 noiembrie 1987, de când asociaţia funcţionează, au fost organizate sau coorganizate până în prezent în total 3.278 de manifestări.

În acest an de activitate, Asociaţia a editat un număr de patru titluri de carte, două CD-uri, 13 plicuri filatelice ocazionale şi 16 ştampile poştale ocazionale, dedicate diferitelor evenimente deosebite. De asemenea, a fost realizată o medalie dedicată celor 25 de ani de activitate ai Asociaţiei Germane de Cultură şi Educaţie a Adulților din Reşiţa.

Revista lunară „Echo der Vortragsreihe” („Ecoul Asociaţiei”) apare neîntrerupt începând cu 1 februarie 1990. În luna iulie 2013 a ajuns la numărul 283. De asemenea au apărut un număr de 85 de ediţii speciale dedicate diferitelor evenimente deosebite ale etniei germane din Banatul Montan. Periodicul „împreună, miteinander, együttesen” a apărut până în prezent de 36 de ori, din care două numere în acest an de activitate. Buletinul informativ „Info” a apărut în noiembrie 2012, numărul total de apariţii ale acestuia fiind de şapte.

După prezentarea bilanţului a urmat un program cultural-artistic cu formaţia de dansuri populare germane „Enzian” (coordonatori: Marianne şi Nelu Florea), formaţia muzicală „Banater Bergland” (coordonator: ing. Karl Ludwig Lupşiasca) şi cu corul „Franz Sturmer” (dirijor: Elena Cozâltea), toate din Reşiţa. De asemenea au fost expuse desene şi sculpturi realizate de către cele două cercuri: de pictură, condus de Doina şi Gustav Hlinka („Deutsche Kunst Reschitza”), respectiv de sculptură, condus de George Molin („Jakob Neubauer”), ambele funcţionând în cadrul organizaţiei germane din Reşiţa.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Au confiscat două tone de tutun
MOLDOVA NOUĂ - Performanţa a fost realizată de autorităţi din depozitul dezafectat al unei foste fabrici de [...] mai multe »
Jandarmul care a desenat zâmbetul pe chipul unui copil
REŞIŢA - S-a întâmplat în Reşiţa şi nu contează cum se numeşte jandarmul, contează că mai există oameni [...] mai multe »
Coco Galescu, mesaj dureros după moartea lui Zsolt Török
CARANSEBEȘ - Prieten cu cel care a decedat în urmă cu câteva zile în Munții Făgăraș, renumitul alpinist [...] mai multe »
SANITAS Caraș-Severin propune soluţii pentru impasul financiar al SJU
REŞIŢA - Reprezentanţii sindicatului SANITAS CS s-au adresat instanţei pentru restituirea sumelor neacordate [...] mai multe »
Transport electric, piste de biciclete și trotuare ca-n palmă
CARANSEBEŞ - Asta propun cei care realizează Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al municipiului Caransebeș, ieri [...] mai multe »
Calea ferată Oraviţa-Baziaş împlineşte 165 de ani
REŞIŢA - Este vorba despre primul tronson de cale ferată de pe actualul teritoriu al României, care a fost inaugurat [...] mai multe »
Atracţia nudă a minunii cinetice
REŞIŢA - Artezienele Reşiţei au fost nu o dată în centrul atenţiei, fie prin electoralele spumante care le [...] mai multe »
Trei kosovari, opriţi la frontieră
CARAŞ-SEVERIN - Cei trei au fost prinşi în miez de noapte de poliţiştii de frontieră orăviţeni, la aproximativ [...] mai multe »
Dunca cere avize pentru iarnă, deși e sceptic că le va și primi
MUNTELE MIC - Omul de afaceri timișorean, unul dintre cei mai importanți investitori din turismul cărășean, se [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou