Reactualizat la:

Asalt spre turneul play-off

Asalt spre turneul play-off
REŞIŢA – C.S. Ateneu Reşiţa are ca obiectiv calificarea în „careul de aşi“ al Superligii de tenis de masă.

Rectifica

În zilele de sâmbătă şi duminică, 12/13 decembrie a.c., la Câmpulung Muscel se vor desfăşura întrecerile turneului al IV-lea, ultimul al Superligii masculine de tenis de masă.

Luptă în trei
Altfel spus, o întrecere decisivă pentru calificarea în play-off-ul elitei naţionale, fază în care se califică ocupantele primelor două locuri, din cele două serii. În Grupa a II-a, din care face parte şi C.S. Ateneu Reşiţa, lupta se va da între A.C.T.T. 1 Bucureşti, campioana ţării, care se şi află pe locul întâi, L.P.S. Constanţa şi C.S. Ateneu Reşiţa. În timp ce Pristavu Câmpulung Muscel se va bate pentru evitarea retrogradării.

Pentru a-şi atinge obiectivul, echipa reşiţeană are nevoie de un parcurs cât mai bun, să învingă necondiţionat pe L.P.S. Constanţa şi să se impună în cele două meciuri cu Pristavu Câmpulung Muscel, unul fiind restanţă din etapa de la Reşiţa, în speranţa că formaţia de la litoral nu va mai face surprize, surprize…

„Acum, suntem în plenitudinea forţelor, ne-a declarat, ieri, Nicoale Pîrvu, preşedintele executiv al clubului şi component al echipei. Bulgarul Vladislav Tanshev, care a jucat accidentat la gleznă la ultimele două turnee, este refăcut complet. Deci, avem şanse reale să ajungem în turneul play-off“.

Lotul C.S. Ateneu Reşiţa: Radoslav Valentinov Kamberov, Vladislav Tanshev, Lucian Neacşu, Darius Blăicean şi Nicolae Pîrvu.

Marius Moraru
marius.moraru@informmedia.ro



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Laura Rus, din nou la națională
CARAȘ-SEVERIN - Fotbalista din Bocșa a fost convocată din nou la naționala de senioare a României. Laura Rus a [...] mai multe »
Lucian Dobre, planuri mari cu ACS Mundo Reșița
REȘIȚA - Antrenorul Lucian Dobre are planuri mari cu ACS Mundo, club care are deja filiale atât în Reșița, cât [...] mai multe »
ACS Banat Girls caută junioare
REȘIȚA - ACS Banat Girls Reșița organizează joi, 22 august, de la ora 16, pe stadionul Gloria, o acțiune de [...] mai multe »
Handbaliștii, pregătiți pentru Liga Națională
REȘIȚA - CSM Reșița a disputat la finalul săptămânii trecute ultimele două meciuri amicale înainte de startul [...] mai multe »
Leo Doană: Avem un început de sezon peste așteptări
REȘIȚA - După succesul cu 3-1 în fața echipei Pandurii Târgu Jiu, antrenorul Leontin Doană consideră că acest [...] mai multe »
CSM Reșița, victorie fără emoții cu Pandurii Tg. Jiu
REȘIȚA - CSM Reșița a câștigat sâmbătă, 17 august, cu scorul de 3-1, partida cu Pandurii Târgu Jiu, într-un [...] mai multe »
CSU Reșița continuă pregătirea specifică
REȘIȚA - Handbalistele de la CSU Reșița s-au întors din cantonamentul de la mare și continuă pregătirea la Sala [...] mai multe »
În Valea Domanului vine echipa de pe ultimul loc
REȘIȚA - CSM Reșița va întâlni sâmbătă, 17 august, de la ora 11, pe teren propriu, formația Pandurii Târgu [...] mai multe »
CSM Reșița a pierdut la un gol jocul cu Bacăul lui Adi Petrea
REȘIȚA - CSM Reșița a disputat joi, 15 august, un nou joc de pregătire în compania formației CSM Bacău. [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou