REȘIȚA – Dacă nu ar trebui din când în când să alegem preşedinţi, parlamentari, primari şi consilieri ne-am ţăcăni de la atâta plictiseală şi amorţeală. Pe când aşa, măcar o dată la câţiva ani, chiar şi letargicul nostru judeţ mai zvâcneşte puţin, cât să ne amintească de faptul că încă n-a dat colţul, ci e doar în comă.
Iar goana disperată după cele cinci locuri pe care le poate obţine Caraş-Severinul în Parlament ne dă senzaţia că se mişcă „ceva“. Mai vedem şi noi câte un ştab de la centru, care în mod normal nici nu ar şti de unde să înceapă să caute Reşiţa pe hartă, mai nişte afişe care colorează panourile, candidaţi care arată cu degetul spre ceilalţi de ţi-e mai mare dragul când îi vezi aşa efervescenţi şi mai ales vorbe. Multe, multe vorbe.
Auzim din nou eternele discursuri despre „schimbare“, despre cât de mari vom creşte şi cum, în sfârşit, vom deveni cineva. Pe străzile cărăşene o să curgă lapte şi miere mai ceva ca la inundaţii, când ploile îneacă mereu depăşitele instalaţii de canalizare, iar judeţul va înflori ca păpădiile primăvara. Investitorii se vor îngrămădi mai ceva ca refugiaţii sirieni, Semenicul va depăşi Mont Blanc-ul şi va fi plin de locuri de muncă în care nu va trebui să munceşti. Să fii de piatră şi tot ţi s-ar scurge măcar o lacrimă văzând cum toţi cei care candidează o fac pentru Caraş-Severin, în interesul judeţului şi al nostru. Pentru noi vor lupta aleşii mai ceva ca Mircea la Rovine, nu pentru partidele, şefii sau afacerile lor, nu pentru bunăstarea, contractele şi obligaţiile lor. Numai şi numai pentru cărăşeanul de rând, pe care viitorii parlamentari îl vor ţine în puf cules cu propriile lor mâini. Iar când vezi atâta interes, intenţii, viziuni, implicare, civism, voinţă, democraţie, onestitate, transparenţă, altruism, curaj, deschidere, patimă şi responsabilitate, mai că-ţi vine să votezi cu toată lumea! Sau să faci diabet.
Însă tot acum redescoperim, cu surpriză parcă, acel cotidian pe care, între alegeri, ne chinuim să-l uităm. Ne reamintim de gropile din drumuri, de faptul că oamenii pleacă spre alte zări după locuri de muncă sau că turismul este o chestie tare frumoasă, dar pe care încă nu am găsit de unde să o apucăm. Oricât de mirific ar fi viitorul, e cam greu să te gândeşti la el în clipa în care, ieşind plin de speranţe de la o astfel de întâlnire cu cei care te vor sluji şi reprezenta, papucii îţi clefăie prin noroiul proaspăt brăzdat de jeep-urile ce se pierd în zare ducându-i pe cei care tocmai ţi-au promis paradisul în schimbul hârtiei ştampilate. Şi atunci te întrebi: oare oamenii mai cred în vreo schimbare? Da, în cea a vremii. Cică din 23 noiembrie iar vin zile de iarnă…
Foto: saccsiv.files.wordpress.com