Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – La întrecerea de arte marțiale desfășurată recent în municipiul Deva, Cupa DHS, au participat și patru sportivi de la Ary-A Unifight Reșița, pregătiți de antrenorul Daniel Lohon și de maestrul Gheorghe Cîrlea.

Toți cei patru au urcat pe podiumul de premiere. Pe primul loc s-a situat un campion la box, Marian Ruță, ocupantul poziției a zecea în clasamentul celor mai buni sportivi ai județului Caraș-Severin în anul 2015. Pugilistul s-a orientat în acest an către unifight și iată că alegerea sa dă și rezultate. Marian Ruță a fost primul la Cupa DHS, categoria 60 kg. Ceilalți trei sportivi de la Ary-A Unifight Reșița s-au clasat pe locul al doilea: Denisa Spălățelu (categoria 58 kg), Marian Mehedințeanu (69 kg) și Valentin Armașu (65 kg).