Reactualizat la:

Arta, un tribut adus istoriei

Arta, un tribut adus istoriei
Scris de Ionel Ivaşcu - REȘIȚA – În această perioadă, la Muzeul Banatului Montan, este deschisă expoziția colectivă de pictură și sculptură „Reșița 245, TMK 15”. Expoziția reunește lucrări realizate de 14 artiști și este organizată de Fundația „Iancu de Hunedoara” (FIH), condusă de Romulus Ioan. Activități similare vor fi organizate la Muzeul Banatului Montan în 27 iunie și 4 iulie și la Librăria „Semn de carte”, în 28 iunie.

Rectifica

În opinia organizatorilor, ziua Reșiței este data de 3 iulie, când la 1771 s-a aprins focul la primele două furnale. De atunci furnalele „Franciscus” și „Josephus” au transformat un cătun cu 62 de case în ceea ce vedem astăzi. Austria pierduse Boemia, așa că și-a trimis specialiștii în această parte a imperiului, în căutare de resurse naturale. Și, cum aici erau de toate, s-au pus bazele siderurgiei la Reșița. Apoi. uzina a devenit un colos care a câștigat respectul tuturor.

În anii 1922-1927, pictorul impresionist Ștefan Popescu venea la Reșița și realiza două mari lucrări, „Reșița” și „Reșița industrială”. „A doua încă se află la Reșița și este o lucrare de un dinamism deosebit. Surprinde doi muncitori îmbrăcați în costume țărănești, vegheați parcă de dealurile din fundal. Asta arată că Reșița este un obiectiv industrial plasat într-un loc înzestrat cu tot ceea ce necesită siderurgia”, spunea criticul Ada Cruceanu la vernisajul expoziției. În opinia sa, lucrările ar putea ajunge și la Hunedoara, Galați, Călărași, Târgoviște. Exponatele surprind într-o manieră plastică deopotrivă istoria dar și prezentul care nu mai este industrial.

Mai aproape de prezent, ambasadorul SUA a vizitat combinatul și a rămas profund impresionat atunci când ing. Victor Manolescu i-a spus că se afla într-un loc apărut pe harta lumii cu cinci ani și-o zi înainte ca SUA să-și declare independența. Altă dată, maestrul Sabin Păutza vizita Australia și nu mică i-a fost surpriza să vadă că trenul cu care circula era tras de o locomotivă fabricată la Reșița.

Lucrările din cadrul expoziției vorbesc despre oameni și despre munca lor titanică de a transfigura metalul. „Când eram copil, vedeam oameni care munceau și erau mândri de asta. Ei au rămas uriașii României și ai Europei, căci oțelul pare că leagă pământul strâns în lanțuri ca să nu se spargă”, sunt cuvintele cu care criticul Călin Chincea a descris expoziția vernisată recent.

Astăzi… „poate că Reșița se reașează și trebuie să fim hotărâți să stăm în picioare, căci avem o istorie și trebuie să muncim toți pentru viitor”, spunea Iulian Georgevici, prezent la eveniment. Expoziția deschisă la Muzeul Banatului Montan vorbește despre cultul muncii. Lucrările seamănă a artă proletcultistă, dar lui Iulian Georgevici îi bucură sufletul. Și, cu siguranță, nu numai lui.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Pronosticurile apicultorilor, date peste cap de furtuni
CARAȘ-SEVERIN - Ploile şi furtunile din ultima perioadă au afectat florile de tei, şi, de câteva zile, acestea nu [...] mai multe »
Accident grav la cativa kilometri de Caransebes
VEST - Trei persoane au ajuns la spital vineri după amiază, după ce un șofer a intrat pe contrasens pe drumul [...] mai multe »
Vicepremierul Romaniei a venit in judet sa vada realitatea
CARAŞ-SEVERIN - Ministrul Mediului a fost vineri în Caraş - Severin, unde a discutat cu autorităţile probleme [...] mai multe »
Popovici: Dragnea! Du-te la puscarie!
REȘIȚA - Chiar dacă la nivel județean este aliatul PSD și beneficiază de un post de vicepreședinte al Consiliului [...] mai multe »
Centrele din Caransebes, Anina si Iablanita, tot cu lacat pe ele
REŞIŢA - Şi situaţia va mai continua aşa, cel puţin o vreme, până la o nouă rectificare bugetară, susţin [...] mai multe »
Cum distrug polonezii si cehii pasunile alpine de pe Tarcu? Cu motoarele!
MUNȚII ȚARCU - Omul de afaceri Romeo Dunca a postat filmulețe în care mai mulți motocicliști, cel mai probabil [...] mai multe »
Prefectul striga catalogul, de Ziua Drapelului
REŞIŢA - Pentru a se asigura că de la ceremoniile militare şi religioase oraganizate cu acest prilej nu va lipsi [...] mai multe »
Jurnal de Weekend, magic si festiv
CARAȘ-SEVERIN - Credincioşii ortodocşi sărbătoresc duminică, 24 iunie, Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, [...] mai multe »
La Gradinari, bate vantul cu migranti
GRĂDINARI - 13 cetăţeni irakieni, iranieni, afgani şi pakistanezi au fost prinşi după ce au intrat în ţară din [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou