Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Zilele acestea, muzeul din Reşiţa găzduieşte o expoziţie de icoane bizantine. Expoziţia a fost vernisată joi în prezenţa mai multor clase de elevi şi cuprinde o selecţie a celor mai frumoase icoane aflate în inventarul bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din cartierul Câlnic. Cele peste 40 de exponate – lucrate pe piatră, stică, lemn şi tablă – impresionează atât ca valoare artistică, cât şi ca vechime. Curatorul expoziţiei a fost preotul Valentin Popovici, parohul lăcaşului de cult din Câlnic, care a declarat în deschiderea expoziţiei că şi-a propus, prin organizarea acestui eveniment, să aducă icoana tradiţională ortodoxă românească în casele şi în sufletele oamenilor.

„Această colecţie ne propune o perpetuare în timp a credinţei noastre ca act de cult dar şi a unei tradiţii deja consacrate cu spiritualitatea creştin-ortodoxă. Privitorul poate oscila între un conţinut strict spiritual şi o altă componentă care include numai mesajul artistic. Dar aşa cum ne învaţă Biserica noastră prin intermediul sfintelor icoane, noi suntem permanent în comuniune cu Hristos şi cu toţi sfinţii zugrăviţi pe ele. Prin icoane întreţinem un dialog continuu cu Creatorul nostru. Este suficient să vezi o icoană, să îngenunchezi în faţa ei, că te şi înalţi, imediat, cu mintea la cel reprezentat pe ea“, a spus preotul Valentin Popovici.

La eveniment a fost prezent şi noul protopop al Reşiţei, preotul Petru Berbentia.

Acesta le-a explicat elevilor care este diferenţa dintre icoană şi tabloul religios, care sunt regulile după care se fac icoanele, cum trebuie să arate sfinţii din ele, şi cum sunt aşezate acestea pe iconostas (n.r. peretele care desparte altarul de restul bisericii). „Pentru că în cadrul acestei expoziţii se regăsesc şi icoane pictate pe tablă, aşa numitele prăznicare, ce înfăţişează momente din viaţa Mântuitorului Isus Hristos, putem spune despre icoane că sunt ferestre deschise spre cer, pentru că ele îţi dezvăluie o adevărată istorie a vieţii creştine“, a declarat protopopul Reşiţei, care nu a încheiat fără a-l felicita pe părintele de la Câlnic pentru reuşita expoziţiei.

Gazda evenimentului a fost dr. Carmen Albert, cercetător ştiiţific la Muzeul Banatului Montan.

Roxana Bălan Nafiru