Reactualizat la:

Arşiţa i-a pus la pământ

Arşiţa i-a pus la pământ
REŞIŢA – Fie că au stat prea mult la soare, fie că au consumat alcool în exces, cărăşenii au cerut ajutorul ambulanţei.

Rectifica

Pentru că mercurul din termometre a urcat până la 38 de grade Celsius, mulţi cărăşeni au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Cele mai multe apeluri primite de Serviciul Judeţean de Ambulanţă Caraş-Severin au venit din partea persoanelor cu astm bronşic sau BPOC (termen generic pentru un grup de boli ale tractului respirator, care sunt caracterizate prin limitarea fluxului de aer). Nu au fost puţine nici cazurile persoanelor căzute în stradă din cauza caniculei, peste 20, după cum ne-a informat şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă, dr. Cosmin Librimir: „În astfel de situaţii se ajunge din cauza inconştienţei. Probleme mari au întâmpinat vârstnicii şi persoanele cardiace, cărora li s-a recomandat ca la orele prânzului să nu iasă din case. Cei care au ignorat sfatul medicilor, şi bolnavi fiind, au leşinat în stradă“.

Nu doar canicula le-a dat bătăi de cap cărăşenilor, ci şi consumul excesiv de alcool. „La sfârşitul acestei săptămâni, am fost solicitaţi, în repetate rânduri, să acordăm îngrijiri medicale mai multor tineri din judeţ, care se aflau sub influenţa alcoolului. Pe astfel de temperaturi consumul de băuturi spirtoase nu este indicat, căci favorizează deshidratare“, a mai declarat Librimir.

Nici la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean Reşiţa nu a fost linişte. În ultimele 48 de ore, mai multe persoane au ajuns aici după ce s-au expus mult prea mult la soare.

Roxana Nafiru



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Asemeni lui Hyperion, lui Eminescu nu i se va lua nemurirea
REŞIŢA - În ultimii zece ani, Gheorghe Jurma şi Erwin Josef Ţigla au realizat împreună o serie de albume sub [...] mai multe »
Tinerii caraseni mai saraci, ajutati sa obtina permisul de conducere
CARAŞ-SEVERIN - Fundația Pentru Comunitate, în colaborare cu MOL România, anunţă programul „Permis pentru [...] mai multe »
Liber spre Semenic si Muntele Mic
CARAŞ-SEVERIN - Vineri seara, în jurul oreleor 19.30, cele două drumuri care fac legătura cu zonele montane, DJ 582 [...] mai multe »
Moldomin, reasezat pe piata europeana a cuprului?
MOLDOVA NOUĂ - Pentru Ministerul Economiei, societăţile Moldomin şi Cuprumin sunt priorităţi, acestea [...] mai multe »
Autoturism rasturnat in albia Minisului
BOZOVICI - Două persoane au fost rănite în urma unui accident produs vineri dimineaţă, în jurul orei 11.00, pe DN [...] mai multe »
Mistretii de la Ersig au scapat, deocamdata, de pustile milionarilor Europei
CARAŞ-SEVERIN - La început de an, Ion Ţiriac a ales vânătoarea de mistreţi pe domeniile de la Balc. mai multe »
Dragan catre medici: Vorbiti frumos oamenilor, chiar daca nu aveti bumbi sa le dati!
CARAŞ-SEVERIN - Încă nu există un plan bine pus la punct în sistemul românesc de sănătate pentru a elimina [...] mai multe »
Cine pune umarul pentru un judet mai sigur?
CARAŞ-SEVERIN - La ceas de bilanţ, jandarmii cărășeni şi-au prezentat o evaluare asupra activităţilor [...] mai multe »
Guvernul ne trimite tramvaie. Unde-i linia?
REŞIŢA - Dacă sorţile ne surâd în Capitală, avem şanse să primim tramvaiele înainte să avem pe ce linie să [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou