Reactualizat la:

Arsenal Resita duduie si la datorii

Arsenal Resita duduie si la datorii
Scris de Antoniu Mocanu - REŞIŢA – Societatea reşiţeană înregistrează la bugetul local o restanţă de peste 400 de mii de lei.

Rectifica

În vreme ce mai tot reşiţeanul s-a îngrămădit în primele zile ale anului la coadă la Impozite şi Taxe să-şi plătească birul, o serie de persoane juridice trenează pe lista datoriilor cu sume de la cele mai impresionante, până la unele derizorii pentru patrimoniul unei firme. Municipalitatea reşiţeană a publicat o listă cuprinzând toate cele 626 de persoane juridice care înregistrau datorii faţă de bugetul local la data de 31 martie (data scadentă a impozitului aferent primului semestru), dar care nu şi-au achitat restanţele nici până la jumătatea acestui an, fiindu-le calculate şi majorările aferente până la data de 31 mai. Documentul nu cuprinde societăţile care au intrat sub procedurile prevăzute de Legea insolvenţei.

elena-dragomirescu

Elena Dragomirescu, directorul executiv al Direcţiei de Impozite şi Taxe din cadrul Primăriei Reşiţa, ne-a explicat că au fost trimise notificări tuturor firmelor care înregistrau datorii, prin care au fost informate vizavi de restanţele pe care le au, fiind totodată anunţate că, dacă nu vor plăti, numele lor va fi publicat pe lista restanţierilor. Unele societăţi s-au conformat, achitându-şi datoriile. Altele nu…

Cap de listă este nimeni alta decât Arsenal SA, care duduie la datorii cu o restanţă de 434.189,95 de lei. Societatea reşiţeană conduce detaşat clasamentul, datoria înregistrată de aceasta fiind aproape egală cu totalul restanţelor următorilor şapte din fruntea listei.

A doua poziţie revine unei asociaţii de revoluţionari, care înregistrează o restanţă de 99.671,46 lei. Tot revoluţionari găsim şi pe cea de-a şasea poziţie, cu o datorie de 56.218,45 de lei, pe cea de-a XIV-a, cu 42.485,75 de lei, pe locul 284, cu 1.218,27 de lei şi pe 295, cu 1.124,80 de lei. Pe poziţia 33 figurează Maav Optimal SRL – cu obiect de activitate cuprinzând închirieri şi subînchirieri –, investitorul care s-a ocupat de preluarea şi amenajarea spaţiilor comerciale din zona sediului central al Prescom (şi care înregistrează o datorie de 22.004,10 lei).

Nu lipsesc ecologiştii, sportivii, persoanele cu handicap, asociaţiile umanitare, societăţile media, de asigurări, firme de transport, de turism, de pompe funebre, şcoli, lanţuri hoteliere sau, de ce nu, producători de ţigarete, cabinete de medicină dentară sau asociaţii ale unor biserici. Am regăsit nume sonore precum Boromir (care şi-a achitat între timp datoria de 39.668,76 lei), 3×3 SRL (22.011,25 de lei), BM Ecosistem Grup SRL (9.588,82 de lei), Agrokraft Impex (8.066,50 de lei), Masters Impex (6.359,37 de lei), Comat (6.121,95 de lei), Ecosal Caraş-Severin SRL (5.000 de lei), Cristicons SRL (4.668,97 de lei), Lidl Discount SRL (2.803,86 de lei), Medical Prest SRL (1.085,22 de lei), Abraxas SRL (852,46 de lei), şi lista ar putea continua. Nu putem omite Partidul Naţional Liberal (7.498,10 lei), Partidul Democrat Liberal Caraş-Severin (808 lei), şi nici Partidul Social Democrat (348,60 de lei).



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Strandul si plaja din deal
REȘIȚA - În aceste zile caniculare, cei mai mulți reșițeni merg la ștrand să se răcorească, alții însă [...] mai multe »
Cu stupii, in cautarea florilor de tei
CARAŞ-SEVERIN - Asta fac la ora actuală apicultorii din Caraş-Severin care caută să îşi ducă albinele la [...] mai multe »
Fara apa in Valea Domanului
REȘIȚA - Cartierul reşiţean Valea Domanului a rămas fără apă vineri, 23 iunie, când operatorul de apă a decis [...] mai multe »
In noaptea asta, Sanzienele danseaza
CARAȘ-SEVERIN - Potrivit calendarului creștin ortodox, ziua de 24 iunie este consemnată ca praznic al Nașterii [...] mai multe »
Resita va avea Skate Park…
REŞIŢA - Dar deocamdată reglementările locale nu dau voie skaterilor şi bicicliştilor să-şi facă apariţia în [...] mai multe »
Au visat la Felix, dar au mancat biletele pentru Herculane
REŞIŢA - Aceasta este concluzia pentru faptul că mulţi pensionari cărăşeni n-au mai apucat bilete pentru [...] mai multe »
AquaCaras, mereu un taram al disputelor
REŞIŢA - Cel mai dezbătut proiect de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Judeţean de joi a vizat AquaCaraş. [...] mai multe »
Hurduzeu: Raman prietenul lui Sorin Grindeanu
REŞIŢA - La finele şedinţei de joi a Consiliului Judeţean, preşedintelui Silviu Hurduzeu i s-a cerut să comenteze [...] mai multe »
Canicula si vijelii in Caras-Severin
CARAȘ-SEVERIN - Avertismentul Administrației Naționale de Meteorologie este valabil de vineri, 23 iunie, ora 13, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou