Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Spune primarul Mihai Stepanescu, care a precizat că au fost analizate câteva posibilităţi investiţionale pe locaţia întreprinderii reşiţene.

Situaţia IMR (Arsenal) a fost pusă pe tapet, zilele trecute, de Mihai Stepanescu, primarul Reşiţei, în contextul în care aleşii urbei au aprobat acordarea titlului de cetăţean de onoare al municipiului generalului de brigadă (r) Adrian Marinescu: „Cu privire la acordarea titlului de cetăţean de onoare domnului Adrian Marinescu, a fost o bucurie pentru colegii din cadrul consiliului local, din cadrul primăriei ca forul legislativ local să acorde acest titlu domnului general Marinescu care a condus 20 de ani o unitate de elită din Armata Română, din industria de armament. Din câte cunosc, tot ce înseamnă artilerie română, dotarea Armatei Române din acest punct de vedere a fost realizat la Reşiţa. Dar, din păcate, cu mai mulţi ani în urmă, societatea a intrat cumva în conservare, am făcut tot felul de demersuri pentru a demara acolo nişte proceduri sau posibilităţi investiţionale. Deocamdată, nu avem nimic concret!“. Şeful administrativului reşiţean s-a arătat nemulţumit de faptul că până acum n-a primit decât promisiuni vizavi de acest obiectiv industrial, însă ar exista ceva speranţe pe alte direcţii investiţionale.

Edilul a precizat că au fost analizate mai multe posibile soluţii şi că administraţia reşiţeană s-a obişnuit să primească doar promisiuni vizavi de Arsenal.

„Şi la sfârşitul anului precedent au fost făcute nişte promisiuni, tot felul de parteneriate. Dar n-am renunţat, vom promova Reşiţa şi acea unitate, pentru că sunt suprafeţe foarte generoase, din câte cunosc circa 28 de hectare de platforme, majoritatea betonate, hale cu tot ce este necesar pentru a porni acolo o activitate investiţională. Chiar dacă vorbim despre o adaptare, eu cred că Reşiţa şi IMR-ul, sau fostul Arsenal, merită atenţia noastră şi nu numai a noastră. Pentru că este sub umbrela Guvernului, Ministerului Economiei şi Ministerului Apărării, eu cred că împreună cu dânşii ar trebui să avem în vedere dezvoltarea unor capacităţi productive acolo. Degeaba o tot lungim că la anul, că nu ştiu peste cât timp, pentru că nu se produce nimic şi toate se pot degrada, toate se învechesc. Poate că era mai bine să fie promovat IMR-ul şi Arsenalul înaintea Kilometrului 7, cel din stânga, sau a celui din dreapta, la un kilometru distanţă, unde Kilometrul 7 mai are un pui, făcut de acea comisie. Dar toate la timpul lor… De recepţie!“.