REŞIŢA – Sute de elevi reşiţeni, predominant liceeni, s-au putut bucura de o vizită la Centrul Militar Judeţean Caraş-Severin, cu prilejul unei zile a porţilor deschise. Evenimentul a fost organizat premergător Zilei Armatei Române şi a avut menirea să le prezinte tinerilor profesia militară, o parte a echipamentelor din dotare, dar şi relatări din teatrele de operaţiuni.
„Şi voi puteţi fi comandanţi!“. Aşa sună îndemnul pentru tinerii care au trecut, joi, 20 octombrie, pragul Centrului Militar Judeţean Caraş-Severin. Cu flori în ferestre şi fără soldaţi în termen în posturile de pază, cam aşa se prezintă vechea unitate militară reprezentată de Centrul Militar Judeţean.
„Premergător Zilei Armatei Române, CMJ a organizat o serie de evenimente, în colaborare cu diferite instituţii din Reşiţa“, spune lt.col. Dorel Rîşcu, purtătorul de cuvânt al instituţiei. În acest context, au fost organizate mai multe ateliere, unul de prezentare a profesiei militare, a instituţiilor de învăţământ de profil, presărat cu vizionări de film, iar altul de prezentare de echipament uşor de artilerie, echipament şi aparatură de specialitate, tehnică de transmisiuni şi alte elemente. Iar tinerii au putut să-şi facă, în voie, fotografii cu arme şi uniforme, numai bune pentru adunat aprecieri pe reţelele de socializare.
La eveniment au participat militari de la unitatea din Lugoj, elevi de la Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul“ din Alba Iulia, de la Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I“ din Piteşti, „şi o domnişoară sublocotenent din Braşov care, în anul 2007 a fost recrutată de Biroul de Informare-Recrutare pentru a pleca la Liceul Militar de la Alba Iulia“. Tânăra este de loc din Anina.
Au trecut pragul CMJ tineri de la „Traian Lalescu“, Liceul Teologic Baptist, Colegiul Tehnic, Tehnic Cărăşan, Şcoala Generală „Mihai Peia“ şi Liceul de Artă. Lor li s-a explicat că, vorba lui Napoleon, fiecare soldat are, în sacul de merinde, bastonul de mareşal…