REŞIŢA – …Nu poate plăti „peste noapte“ datorii pe care le are din 2013, face reduceri de personal şi majorează tarifele la apă şi canalizare.
Conducerea operatorului judeţean de apă şi canalizare a explicat, într-o conferinţă de presă, că AquaCaraş nu este şi nici n-a fost niciodată în insolvenţă, că stă bine inclusiv la capitolul financiar şi că, deşi uneori mai întârzie puţin la plata vreunei facturi curente, ca mai toată lumea, astfel de situaţii sunt cu totul şi cu totul excepţionale. Totuşi, reprezentanţii societăţii încearcă să se delimiteze de neregulile constatate prin auditul făcut în urma ISPA, care au generat corecţii financiare de 1.35 milioane de euro, bani pe care AquaCaraş trebuie să-i restituie.
„În primul rând trebuie să departajăm două lucruri: situaţia financiară a societăţii AquaCaraş – cu costurile, situaţia de venituri şi cheltuieli, profit – şi situaţia creată vizavi de acea corecţie financiară aplicată de către ANAF în urma procesului verbal încheiat de către auditul făcut de Ministerul Finanţelor“, spune Anatoli Liber, directorul general al operatorului. Şi dacă societatea n-are probleme financiare, dar are o datorie de 1,35 de milioane de euro pe care nu-i poate plăti peste noapte, a avut nevoie de garanţii, pe care le-a primit de la Primăria Reşiţa şi de la Consiliul Judeţean. Judeţul ar fi garantat cu acţiunile pe care le are la AquaCaraş (care asigură 16 din cei 20% ceruţi drept garanţie), iar Reşiţa a pus la bătaie fâneaţa de la Kilometrul 7,5 (care acoperă restul garanţiei).
De fapt, până la aceste garanţii, societatea a avut conturile blocate şi a riscat vânzarea la licitaţie a bunurilor pe care le are.
În plus, societatea trebuie să treacă printr-o restructurare, un număr de 50-100 de angajaţi urmând să fie concediaţi, lucru aprobat deja de organele de conducere ale AquaCaraş. Şi dacă societatea stă atât de bine, mai ales la capitolul financiar, iată că era nevoie şi de o majorare a tarifelor, care, la nivel declarativ, nu este dorită de conducerea societăţii, fiind chiar o impunere, o obligaţie. „Acum nu e mare creşterea, e 3% la apă şi 30% la canal“, a mai precizat Anatoli Liber. Un metru cub de apă se va scumpi de la 4,77 lei la 4,96 lei, iar cel de canalizare de la 2,53 lei la 3,31 lei.
Dar, aşa cum a precizat conducerea operatorului, trebuie subliniat faptul că insolvenţa societăţii – care a pus pe fugă băncile, periclitând creditele pentru finanţările europene viitoare –, n-a existat niciodată în realitate, decât în presă, AquaCaraş fiind doar obligată să majoreze aceste tarife, iar autorităţile locale s-o accepte, că altfel nu se poate. Conducerea operatorului judeţean ne-a pus la dispoziţie un document transmis primăriilor de către Guvern, prin care li se pune în vedere că dacă apa distribuită populaţiei în sistem centralizat nu îndeplineşte, până la finele anului, anumite standarde de calitate, şi dacă apele uzate nu sunt epurate ca la carte, comunităţile locale vor fi arse la buget. Aşa că primăriile să nu mai amâne acordarea autorizaţiilor de construire pentru lucrările pe POS1, că altfel vor suporta consecinţele. Şi aşa, din cauză că nu s-a făcut mare lucru pe POS 1, există riscul să primim mai puţin de jumătate din finanţare. Restul urmează să fie suportat din banii aferenţi POS 2, o parte din acest proiect riscând să rămână în afara finanţării din această cauză.