Reactualizat la:

Apicultura cu iz de trandafir

Apicultura cu iz de trandafir
Scris de Ionel Ivaşcu - SADOVA VECHE – Afacerea soților Trasteș sunt cei 75 de stupi cu care produc miere de tei, salcâm și polifloră.

Rectifica

Cuscrul Nicoletei și al lui Trandafir Trasteș se ocupă de mult cu apicultura. Dându-i lui o mână de ajutor, cei doi au prins drag de albinărit iar curiozitatea i-a făcut să încerce. „Știam noi ceva teorie dar, lucrând cu cuscrul, ne-am depins cu practica. Am început cu 11 familii, lucru foarte curajos căci, de obicei, se începe cu maxim trei. Trebuie să fii un bun observator și cinstit cu tine însuți. Meseria mea de bază, cea de fizician, m-a ajutat și-n apicultură căci legile fizicii sunt, de fapt, legile naturii”, își amintește doamnna Trasteș.

Încă din primul an, adică în 2010, rezultatele au depășit așteptările. S-au gândit chiar să acceseze fonduri europene dar s-au lovit de birocrație, de profesionalismul care nu era cel mai ridicat ori de condițiile de acordare a finanțării. Concret, vârsta s-a dovedit marele impediment.

Așa că cei doi și-au dezvoltat afacerea prin forțe proprii. În decursul anilor, 6.000 de euro au investit în inventarul apicol, topitorul solar și centrifuga reversibilă digitală care le face munca mult mai ușoară. „Tâmplăria o facem noi. Am testat în stupina proprie lăzile din panel cu polistiren extrudat plastificat la exterior și lemn. Rezistă la intemperii, se curăță ușor, sunt ușoare și mențin o temperatură constantă”, completează domnul Trasteș.

Pentru a-și deface produsele, Nicoleta și Trandafir merg la târguri agricole, cum sunt cele de la Oravița și Reșița. Dar afacerea nu merge atât de bine cum și-ar dori. Vânzarea directă merge greu, deoarece tinerii nu par prea interesați, iar vânzarea en-gros nu rentează. Mulți nu cunosc produsele apicole și nici destinația lor. Aflăm de la doamna Nicoletapolenul crește imunitatea dar nu e recomandat alergicilor și astmaticilor. În uzul extern, tinctura de propolis e un bun cicatrizant și dezinfectant și e benefică în tratarea micozelor și înțepăturilor de insecte. În uz intern, are rol anitibiotic și tratează răceala. Soții Trasteș ne sfătuiesc să ne informăm asupra produselor tradiționale și să le cumpărăm căci sunt mult mai sănătoase decât cele din magazine.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Sefii, chemati la desteptare, inaintea supei
REŞIŢA - Matei Lupu, prefectul judeţului, nu a ratat ocazia de a le atrage din nou atenţia şefilor instituţiilor [...] mai multe »
O sa aveti apa cand o sa vrea Popa!
REŞIŢA - Cine şi-a investit economiile sau banii de afaceri în terenuri pe la Kilometrul 7 sau 8 are parte de o [...] mai multe »
Marius Balean, director al Directiei de Tineret si Sport
CARAŞ-SEVERIN - Fostul director al Gărzii de Mediu Caraş-Severin, Marius Bălean, a fost numit, prin Ordin al [...] mai multe »
Telescaunul Valsanu, autorizat cu acte in regula
MUNTELE MIC - Anunțul a fost făcut joi de omul de afaceri Romeo Dunca, după inspecția CNCIR și ISCIR pe Muntele [...] mai multe »
In pepeni sa ne luptam sau in banane sa ne duelam?
REŞIŢA - De pe urma războiului dintre francezii de la Carrefour şi nemţii de la Lidl, coşurile reşiţenilor ar [...] mai multe »
Salvator pentru… salvator
REȘIȚA - Patrupedul maidanez care l-a ferit de răcoarea nopţii pe un biciclist accidentat în zona platoului Semenic [...] mai multe »
Garana. Oameni. Corturi. Caini. Jazz!
GĂRÂNA - Chiar dacă evenimentul s-a terminat acum câteva zile, niciodată nu este târziu să scrii despre jazz, [...] mai multe »
Se anunta masuri dure la spitalul din Caransebes
CARANSEBEŞ - Municipalitatea a comandat un audit din care să reiasă situația reală a unității spitalicești, dar [...] mai multe »
Bacul de la Moldova Noua mai asteapta
MOLDOVA NOUĂ - Întrebat când se va putea circula cu Bacul pe Dunăre, preşedintele Consiliului Judeţean, Silviu [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou