Reactualizat la:

APIA controlează cererile pentru subvenţia pe cap de animal

APIA controlează cererile pentru subvenţia pe cap de animal
CARAŞ-SEVERIN – Cei vizaţi sunt crescătorii de ovine şi caprine din judeţ, care au solicitat Plata Naţională Direct Complementară.

 (1 comentariu)

Rectifica

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Caraş-Severin efectuează controlul administrativ pentru toate cele 1.047 de cereri depuse de crescătorii de ovine/caprine, pentru un efectiv de 157.000 de capete, şi un control la faţa locului, respectiv supracontrol, pentru aproximativ 100 de exploataţii pentru care s-a solicitat Plata Naţională Directă Complementară (CNDP).

Astfel, în cadrul controlului administrativ, APIA verifică dacă informaţiile din cererile depuse de crescătorii de ovine/caprine sunt în concordanţă cu înregistrările din Registrul Naţional al Exploataţiilor (RNE) al ANSVSA. Totodată, în cadrul controlului la faţa locului, se verifică existenţa efectivului pentru care se solicită primă, precum şi corespondenţa dintre efectivele animalelor înscrise în cerere şi cel real din exploataţie (numere de identificare), în vederea stabilirii efectivului eligibil pentru primă (după validare în RNE).

Începând din acest an, dacă în urma verificărilor se constată diferenţe între numărul animalelor solicitat la plată şi numărul animalelor eligibile, se aplică reduceri sau excluderi de la plată. În cazul unor circumstanţe naturale, cum ar fi decesul animalelor, solicitanţii trebuie să informeze în scris APIA Caraş-Severin în termen de 10 zile lucrătoare de la constatarea oricărei reduceri a numărului de animale.

Reamintim crescătorilor de animale că efectivul pentru care au solicitat prima trebuie să fie identificat şi înregistrat în RNE la data depunerii cererii şi trebuie menţinut în exploataţie la adresa menţionată în cerere, în perioada 1 iunie-31 august a.c. Totodată, efectivul din exploataţie trebuie să fie de minimum 50 de capete ovine femele, respectiv 25 de capete caprine femele, vârsta acestora fiind de un an până la data de 31 martie a.c.

Roxana Nafiru



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Nu va mai plangeti! Drumul trebuie deszapezit dupa 16 ore de la incetarea viscolului!
CARAȘ-SEVERIN - Asta ar fi concluzia comunicatului emis de Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin, după ce [...] mai multe »
Infectiile nosocomiale din maternitati la control
CARAŞ-SEVERIN - În toată ţara au început ample acţiuni de control la maternităţile şi secţiile de [...] mai multe »
Primarul Borcean vrea pestii cei mari de la spital
CARANSEBEŞ - În conferința de presă susținută miercuri, edilul s-a referit și la cazul infirmierei de la [...] mai multe »
Sensibilitate intinsa la maximum pe scena resiteana
REŞIŢA - Premiera spectacolului „Porni Luceafărul“ a stârnit un val de emoţii, publicul empatizând la drama [...] mai multe »
Drumul Prislop – Semenic a fost inchis
CARAŞ-SEVERIN - Circulaţia pe Drumul Judeţean 582E, pe tronsonul cuprins între Prislop şi staţiunea Semenic, a [...] mai multe »
Va dati seama ce forta am fi fost eu si Vela, impreuna?
CARANSEBEȘ - Asta a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, primarul Caransebeșului, Felix Borcean. mai multe »
Doua TIR-uri s-au ciocnit la Sadova
SADOVA VECHE - Trafic de coșmar și pe DN6, după Caransebeș, din cauza unui accident produs în această dimineață, [...] mai multe »
Au fost prinsi lucrand… si au fost aspru pedepsiti
CARAŞ-SEVERIN - Apoi au fost expulzaţi din Caraş-Severin, fiindu-le interzisă reintrarea în ţară timp de şase [...] mai multe »
Carasenii l-au onorat, Papa il beatifica
CARAŞ-SEVERIN - Papa Francisc va beatifica unul dintre episcopii căruia Consiliul Judeţean Caraş-Severin i-a [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou