REŞIŢA – Săptămâna aceasta, APIA contactează telefonic fermierii pentru a le oferi informaţii despre subvenţii. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va transmite date de tip financiar (momentul plăţii), notificări sau solicitări de clarificare, prin mesaj telefonic scris sau e-mail, beneficiarilor solicitanţi de fonduri UE şi buget naţional, începând din această săptămână.
„Transmiterea de date prin mesaj telefonic scris ori prin e-mail este dedicată tuturor fermierilor beneficiari, care au în baza de date a APIA un număr de telefon mobil şi/sau e-mail, datele transmise putând fi de tip financiar, notificări, solicitări de clarificare etc. Aceste date trebuie transmise în conformitate cu legislaţia UE, respectiv legislaţia din România şi, de regulă, transmiterea se realiza prin intermediul serviciilor poştale sau chiar prin deplasarea la fermieri a unor funcţionari ai APIA sau ai primăriilor, implicit costuri mari“, se arată într-un comunicat remis de APIA.
În comunicat, se mai arată că folosirea acestei metode de transmitere a informaţiilor asigură o reducere de peste 90% a costurilor specifice.
Roxana Bălan Nafiru
