Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Un weekend dedicat festivalurilor şi târgurilor, atât pentru stomac cât şi pentru vacanţe. Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş va găzdui, în curtea interioară, o manifestare cultural-gastronomică ajunsă la cea de a treia ediţie.

Festivalul, reunit sub genericul „Mozaic gastronomic european“, îşi propune să ofere participanţilor mai mult decât bucate gătite în diferite feluri.

„Dorim să promovăm diversitatea, varietatea produselor gastronomice tradiţionale şi să punem în valoare patrimoniul gastronomic al regiunii Banat, dat de multiculturalitatea acestei regiuni“, a precizat Daniel Laţcu, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Turismului Rural, Economic şi Cultural (ANTREC) Caraş-Severin, organizatorul manifestării.

Mozaicul se va desfăşura în zilele de 10-11 noiembrie şi va reuni bucătari, are în program concursuri şi degustări, dar şi expoziţie cu vânzare de produse tradiţionale ale producătorilor locali. În zilele de 11-12 noiembrie, ANTREC Caraş-Severin, în parteneriat cu Banat Turism Group, Liga Studenţilor şi Universitatea Eftimie Murgu organizează la Reşiţa „Expo vacanţe şi călătorii – iarna 2011-2012“, un târg de turism la care vor participa touroperatori, organizaţii neguvernamentale de profil, cu oferte atât pe teritoriul României, cât şi extern.

Flavius Rotariu