Reactualizat la:

Silviu Hurduzeu: Important e ca nu au murit oameni

Silviu Hurduzeu: Important e ca nu au murit oameni
REŞIŢA – Modul în care au colaborat forţele de intervenţie a salvat judeţul de inundaţii.

 (1 comentariu)

Rectifica

Chiar dacă apele s-au mai liniştiti şi ploile nu mai cad la volumul de acum câteva zile, de peste 100 de litri pe metrul pătrat, monitorizarea fenomenelor meteorologice este încă o activitate zilnică pentru factorii de decizie. În calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, prefectul Silviu Hurduzeu consideră că echipele de intervenţie au acţionat aşa cum era de aşteptat şi că unele posibile efecte majore au putut fi înlăturate.

„De îndată ce s-a instituit permanenţa, odată cu avertizările de la institutele de meteorologie şi hidrologie, am colaborat cu ISU, Jandarmeria, comitetele locale şi cu celelalte forţe. A fost destul de dificil, pentru că avertizările aminteau despre scurgeri de pe versanţi, or, configuraţia judeţului a generalizat acest lucru. Cred că cea mai mare «realizare», dacă vreţi un termen oarecum paradoxal, a fost faptul că nu am avut victime omeneşti şi că pagubele au fost limitate la peste o sută de terenuri, anexe şi chiar case în care a intrat apa. E important că nu s-a întâmplat şi la noi ca locuinţele să fie luate de ape. Dar asta nu înseamnă că nu a existat pericolul“, a precizat prefectul de Caraş-Severin. Potrivit datelor Instituţiei Prefectului, cea mai dificilă situaţie s-a întâlniot la Berzovia, din cauza creşterii majore a debitului Fizeşului care a pus în pericol de surpare malul stâng al zonei îndiguite. „Au fost 21 de persoane evacuate care acum (luni – n.r.) sunt acasă. În mare pericol, pe cale de consecinţă, era Ghertenişul unde ar fi trebuit să evacuăm 50 sau 60 de case. Ne-au ajutat jandarmii timişeni, oamenii de la Ape şi angajaţii ISU. Trebuie să apreciem intervenţia serviciilor voluntare care s-au descurcat mai bine decât altădată. Urmează evaluarea pagubelor, un proces care durează, pentru că sunt comisii formate din reprezentanţi ai mai multor instituţii, fiecare cu atribuţii pe departamentul respectiv. Şi, în plus, mai avem comisii care evaluează efectele ploilor de dinaintea celor mai recente. Ulterior, voi face un raport la Guvern“, a mai precizat Silviu Hurduzeu.

Flavius Rotariu



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Pasi pentru reabilitarea Vilei Koch
REŞIŢA - Construită la sfârşitul secolului al XIX-lea, clădirea în care îşi desfăşoară activitatea Casa [...] mai multe »
Petrecere 3 în 1 pentru persoanele varstnice
REȘIȚA - În prag de primăvară, bunicii și părinții noștri au sărbătorit ca în tinerețe Dragobetele, 1 și 8 [...] mai multe »
Zambete si autocunoastere in Jurnalul de weekend
CARAȘ-SEVERIN - Cititorii Jurnal de Caraş-Severin pot răsfoi o nouă ediţie a Jurnalului de weekend! mai multe »
101 perchezitii pentru caracatita evaziunii
REŞIŢA - Aproape jumătate din judeţele ţării, printre care și Caraș-Severin, sunt în focul percheziţiilor, [...] mai multe »
Un TIR a ajuns in sant la Toplet
TOPLEŢ - Un accident rutier în care a fost implicat un TIR s-a produs în dimineaţa zilei de joi, 22 februarie, în [...] mai multe »
Resita, orasul luminilor aprinse ziua
REŞIŢA - În vreme ce Londra şi Parisul se bat pe titulatura de oraş european al luminii, iar astronauţii dau cu [...] mai multe »
Drumurile judetului vor fi impartite pe loturi
CARAŞ-SEVERIN - Preşedintele Consiliului Judeţean, Silviu Hurduzeu, spune că aşa va fi mai simplă intervenţia la [...] mai multe »
Fermierii caraseni nu prea isi stiu terenurile
REŞIŢA - Din acest motiv, mulţi fermieri fie au renunţat să mai solicite subvenţiile APIA, fie au fost nevoiţi [...] mai multe »
Cum a salvat Popa bugetul de facturile umflate la gaz si curent
REŞIŢA - Primarul Ioan Popa a vorbit despre felul în care a reuşit să negocieze nu doar o reducere, ci şi o [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou