Reactualizat la:

Ape tulburi în Valea Domanului

Ape tulburi în Valea Domanului
REŞIŢA – Sâmbătă, 12 aprilie a.c., F.C.M.R. – Unirea Alba Iulia, în etapa a XXV-a a Ligii a II-a de fotbal.

 (5 comentarii)

„Aventura“ F.C.M.R. în eşalonul doi al fotbalului românesc, în dorinţa de a se evita excluderea din competiţie, se realizează cu mari sacrificii, materiale şi umane.

Continuă agonia

Grav este că nu se mai ştie cât va continua. Atât conducerea administrativă, cât şi cea tehnică sunt în pragul disperării. Dacă Petru Tincul, Cristian Bobar şi Eugen Călin încă mai rezistă pe „metereze“, deşi sunt şi ei la capătul răbdării, „principalul“ Dan Potocianu a ajuns deja la a treia intenţie de a renunţa la banca tehnică.

Pe lângă faptul că l-a afectat foarte mult şi înfrângerea de la Petroşani, este dezamăgit de faptul că, în afară de cei trei oameni din conducerea clubului, Tincul, Bobar şi Călin, nimeni nu se mai interesează de soarta echipei.

Cu excepţia „americanului“ Eugen Moiescu, care aşteaptă „evaluarea F.C.M.R.“. Dar, până atunci fotbalul din Valea Domanului poate să moară de mai multe ori…
Despre meciul de sâmbătă, 12 aprilie, ora 11.00, cu Unirea Alba Iulia, în ceea ce priveşte lotul, rămân incerţi, Tânc şi Preda, putându-se conta pe jucătorii avuţi la dispoziţie la Petroşani şi pe Cojocaru, refăcut, după accidentarea suferită.

Marius Moraru

marius.moraru@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 5

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Trecut vs prezent – UCM Reșița 2009 vs CSM Reșița 2019
REȘIȚA - Handbaliștii care au scris istorie pentru handbalul reșițean se vor revedea într-un meci amical organizat [...] mai multe »
65 de ani (1954-2019) de la câștigarea Cupei României la fotbal de către Metalul Reșița
REȘIȚA - Anul acesta, la 5 decembrie 2019, se împlinesc 65 de ani de la câștigarea „Cupei României” la fotbal [...] mai multe »
A doua ediție a Conferinţei Internaţionale Sport și Educație la UEM
REȘIȚA - În 6 decembrie 2019, cu începere de la ora 10, la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa, [...] mai multe »
O nouă generație de „pitici atomici”
REȘIȚA - Așa i-a poreclit antrenorul Florin Dință pe cei mai mici dintre luptătorii care activează la clubul [...] mai multe »
O nouă prestație bună pentru Golden Kids
BOCȘA - A.C.S. Golden Kids Bocșa a participat în weekend cu grupa de juniori IV, în localitatea Nădlac, din [...] mai multe »
Nicoleta Lazăr, convocată la echipa națională
REȘIȚA - Datorită parcursului bun al echipei ACS Banat Girls în campionatul Ligii 2, selecționerul echipei [...] mai multe »
Progresul Ezeriș s-a impus și în fața Metalului Bocșa
CARAȘ-SEVERIN - Progresul Ezeriș a câștigat duminică, 1 decembrie, cu scorul de 2-0, partida împotriva Metalului [...] mai multe »
ACS Banat Girls a terminat turul pe primul loc
REȘIȚA - ACS Banat Girls Reșița a remizat sâmbătă, 30 noiembrie, scor 0-0, cu CSM Târgu Mureș, în ultima [...] mai multe »
Etapa cu numărul 13, cu noroc pentru Magicieni
CARANSEBEȘ - Magica Caransebeş – ACS 2017 Slatina-Timiş 2-0 (2-0), în etapa a XIII-a a Ligii a IV-a, Zona [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou