De la primarul Gabriel Bordea, aflăm că lucrările de alimentare cu apă a satului Gărâna au demarat înca din toamnă. Reţinem din declaraţia primarului că este vorba de o reţea în lungime de aproximativ 5 km, realizată cu bani de la Guvern. „Investiţia se ridică la valoarea de aproximativ 800.000 de lei şi, în prezent, este realizată în procent de 40%. Dacă totul va decurge bine, în toamnă reţeaua va fi gata”, ne-a declarat primarul.
De ceva timp, Primăria a demarat lucrări de reabilitare la fosta clădire a primăriei. Se doreşte aducerea la standarde moderne a edificiului aflat în stare avansată de degradare şi transformarea acestuia în centru cultural. 50.000 de lei din bugetul local au fost prevăzuţi pentru renovarea exteriorului, lucrări aflate în derulare. „Deocamdată, lucrăm cu ce avem iar, pe viitor, intenţionăm să căutăm fonduri şi pentru interiorul clădirii. Centrul cultural este binevenit într-o comună în care au loc multe evenimente de acest gen”, a încheiat primarul Bordea.
Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro