Caraş-Severin, Romania

Potrivit primarului din Copăcele, Ioan Sutac, proiectul prevede lucrări de modernizare a drumului comunal Ohaba-Mâtnic – Ruginosu, modernizarea străzilor din Ruginosu, alimentarea cu apă şi introducerea sistemului de canalizare în localităţile Copăcele şi Ohaba-Mâtnic, reabilitarea căminului cultural din centru de comună şi, tot aici, înfiinţarea unui centru after-school (şcoală după şcoală). „În 15 octombrie 2010 a avut loc licitaţia pentru proiectare şi execuţie, iar după mai multe contestaţii la Bucureşti, în 11 ianuarie 2011, a fost semnat şi contractul cu firma din Lugoj, care, din 18 mai va începe propriu-zis lucrările“, a mai precizat Sutac.

Edilul-şef ne-a vorbit şi despre proiectul aprobat pe Ordonanţa 7/2006, privind construirea unei baze sportive, de tip II, în comuna Copăcele. Valoarea proiectului este de aproximativ 300.000 de lei, din care primăriei i s-a alocat un avans de 5.000 de lei, pentru derularea procedurii de achiziţii publice. „Comunicăm trimestrial cu cei de la Bucureşti şi sperăm să primim şi restul sumei cât mai curând, pentru a ne apuca de treabă. Vorbim despre o bază sportivă, cu teren multifuncţional, vestiare, grupuri sanitare, parcare şi nocturnă“, a concluzionat primarul.

Roxana Nafiru