Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Regionala CFR Timişoara anunţă câteva modificări temporare ce vor interveni în circulaţia trenurilor în perioada următoare, survenite din cauza efectuării unor lucrări la infrastructura feroviară dintre staţiile Armeniş şi Teregova, pe sectorul Timişoara Nord-Orşova. Sunt vizate, în esenţă, călătoriile spre şi dinspre Reşiţa, Timişoara, Caransebeş şi Drobeta Turnu Severin.

Acestea vizează următoarele schimbări:

  • trenul InterRegio (fostul Rapid) 360-1/360 Bucureşti Nord – Timişoara Nord se anulează în perioada 20/21 octombrie – 7/8 decembrie;
  • trenurile InterCity 592 şi 593 Timişoara Nord – Bucureşti Nord şi retur se anulează în perioada 22 octombrie – 8 decembrie;
  • trenul InterRegio 1692 Timişoara Nord – Bucureşti Nord, în perioada 20 octombrie – 8 decembrie, îşi modifică orarul de circulaţie astfel: Timişoara – plecare la 7.25, Bucureşti – sosire la 16.15;
  • trenul InterRegio 1693 Bucureşti Nord – Timişoara Nord, în perioada 20 octombrie – 8 decembrie, îşi modifică orarul de circulaţie astfel: Bucureşti – plecare la 12.47, Timişoara – sosire la 21.29;
  • trenul InterRegio 1695 Bucureşti Nord – Timişoara Nord, în perioada 20/21 octombrie – 8 decembrie, îşi modifică orarul de funcţionare astfel: Bucureşti – plecare la 00.15, Timişoara – sosire la 10.30;
  • trenul Regio (fostul Personal) 9161 CaransebeşReşiţa Nord (ramura de la 1695), în perioada 21 octombrie – 8 decembrie, curculă ca tren 13225, astfel: Caransebeş – plecare la 9.20, Reşiţa Nord – sosire la 10.08;
  • trenul InterRegio 1696 Timişoara Nord – Bucureşti Nord, în perioada 20/21 octombrie – 7/8 decembrie, îşi modifică orarul de circulaţie astfel: Timişoara – plecare la 19.23, Bucureşti – sosire la 6.12;
  • trenul Regio 9170 Reşiţa Nord – Caransebeş (ramura pentru 1696), în perioada 20 octombrie – 7 decembrie, circulă ca tren 13226, astfel: Reşiţa – plecare la 19.09, Caransebeş – sosire la 20.11;
  • trenul Regio 9195 Drobeta Turnu Severin – Timişoara Nord, în perioada 20/21 octombrie – 7/8 decembrie, circulă ca tren 13213, astfel: Drobeta Turnu Severin – plecare la 19.00, Timişoara Nord – sosire la 00.03;
  • trenul Regio 9192 Timişoara Nord – Drobeta Turnu Severin, în perioada 20 octombrie – 7 decembrie, se anulează pe distanţa Caransebeş – Drobeta Turnu Severin, circulând însă între Timişoara Nord şi Caransebeş;
  • trenul Regio 9193 Drobeta Turnu Severin – Timişoara Nord, în perioada 22 octombrie – 8 decembrie, se anulează pe distanţa Drobeta Turnu Severin – Caransebeş, circulând însă de la Caransebeş, la Timişoara Nord.

Operatorul CFR îi îndrumă pe cei care doresc să efectueze o călătorie în perioadele şi pe direcţiile menţionate să solicite informaţii legate de circulaţia trenurilor fie în staţiile şi agenţiile de voiaj CFR, fie la tel. 021/9521, fie să acceseze site-ul www.cfrcalatori.ro