Reactualizat la:

Antrenorii luptă pentru performanţă

Antrenorii luptă pentru performanţă
REŞIŢA – În ciuda condiţiilor tot mai grele de pregătire, şlefuitorii de talente ţin la profesionalism.

Rectifica

Până în urmă cu mai bine de zece ani, festivităţile de premiere îi aveau în centrul atenţiei doar pe sportivi, care erau recompensaţi în bani, pentru succesele obţinute. În timp ce antrenorii lor, se mulţumeau cel mult cu o… strângere de mână. Şi aceea în fugă.

Ei bine, la iniţiativa fostului primar ing. Mircea Popa, s-au găsit soluţii de finanţare suplimentară, şi antrenorii care au avut sportivi reşiţeni în topul judeţean au fost premiaţi şi ei, în semn de apreciere adevărată a muncii lor. Iniţiativa avea să fie îmbrăţişată, vrând-nevrând, şi de administraţia caransebeşeană. Era atunci, reparaţia unei erori care s-a perpetuat ani de zile faţă de cei care veghează, totuşi, la căpătâiul elevilor lor. Care, dincolo de calitatea de antrenor, de multe ori se transformă în „tată şi mamă“. Astfel, majoritatea dintre ei sunt, an de an, aşezaţi pe un podium special, rezervat lor.

Drept urmare, după ce i-am prezentat, într-o ediţie anterioară, pe majoritatea dintre sportivii medaliaţi la competiţiile din primul semestru al anului 2010, acum este rândul antrenorilor lor să fie evidenţiaţi. Oameni de sport care, în ciuda greutăţilor cu care se confruntă, în procesul de pregătire şi legate de participarea la competiţii, încă mai vor să facă performanţă. Nu ştim până când vor mai putea îndura această stare de lucruri. Dar noi sperăm să se găsească soluţii pentru ca marile valori sportive să continue acasă, în Caraş-Severin. Este, dacă vreţi, un nou semnal de alarmă, fiindcă se vorbeşte tot mai mult de intenţiile unor sportivi şi antrenori de a-şi face un rost în viaţă, dincolo de graniţele ţării.

De această dată, ne-am oprit la tehnicienii de la lupte, atletism, judo, înot, box şi gimnastică, disciplinele care au adus judeţului Caraş-Severin cele mai multe medalii. Cu precizarea că apreciem munca tuturor instructorilor, antrenorilor şi profesorilor care au ales sportul ca mod de viaţă şi de activitate. Cu toţii, de la toate nivelurile, contribuie la menţinerea şi dezvoltarea mişcării sportive, pentru sănătate şi pentru performanţă.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Leontin Doană: Eu fac echipa și eu răspund de rezultate!
REȘIȚA - După victoria cu scorul de 2-1 în fața Gloriei Buzău, antrenorul Leontin Doană a ținut să facă [...] mai multe »
Cristi Bobar a ordonat: silenzio stampa la CSM Reșița!
REȘIȚA - Președintele din Valea Domanului și-a motivat decizia prin faptul că a vrut liniște la echipă înaintea [...] mai multe »
Studentele, învinse acasă de Crișul Chișineu-Criș
REȘIȚA - Elevele lui Cristian Busuioc au cedat acasă, scor 22-27, cu Crișul Chișineu-Criș și au rămas după [...] mai multe »
CSM Reșița, victorie cu Gloria Buzău în prelungiri
REȘIȚA - CSM Reșița s-a impus miercuri, 16 octombrie, cu scorul de 2-1, în fața formației SCM Gloria Buzău, în [...] mai multe »
CSM Reșița primește vizita formației din Focșani
REȘIȚA - În Liga Zimbrilor, handbaliștii de la CSM Reșița vor primi vizita echipei CSM Focșani 2007. Jocul va [...] mai multe »
Copiii din Reșița, Caransebeș și Slatina-Timiş vor încuraja România pe Arena Naţională
SLATINA-TIMIȘ -  În această dimineaţă, 20 de copii de la Şcoala Gimnazială din Slatina-Timiş au plecat spre [...] mai multe »
CSM Reșița, “intermediară” cu Gloria Buzău
REȘIȚA - Meciul rosso-nerilor cu FC Argeș și alte câteva jocuri de la sfârșitul săptămânii trecute din Liga 2 [...] mai multe »
CSM & Palatul Copiilor Reșița, 19 medalii la Campionatul European
REȘIȚA - Campionatul European Global Martial Arts și Decan (lupte strămoșești) GKF Hachi-O-Kai Federation a avut [...] mai multe »
Cătălina Anghelina și Larisa Ristea vor participa la Campionatul Național
REȘIȚA - Secția de gimnastică ritmică de la Clubul Sportiv Școlar Reșița va participa cu două sportive, în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou