Reactualizat la:

Antrenament pentru elita UEFA

Antrenament pentru elita UEFA
DEVA – FC CIP şi-a continuat parcursul perfect în Liga I, obţinând duminică, pe teren propriu a şaptea victorie din tot atâtea meciuri disputate în competiţia internă. Echipa antrenată de Karoly Gaşpari s-a impus la scor, chiar dacă a avut-o ca adversară pe ocupanta locului trei, FM Constanţa, una dintre echipele cu pretenţii ale campionatului României.

Rectifica

Rezultatul şi spectacolul oferit de deveni confirmă că FC CIP, prima echipă din România calificată în turul de elită al UEFA Futsal Cup, e cu adevărat “regină” în futsalul românesc şi că deocamdată nici una dintre echipele din ţară nu pot să-i pună probleme.

Scenarii diferite

În prima repriză, cei şase internaţionali ai FC CIP care au jucat, miercuri şi joi, două amicale cu naţionalaRomâniei în Cehia, au acuzat oboseala şi jocul devenilor n-a fost tocmai strălucitor. CIP a dominat şi şi-a creat ocazii, dar cu excepţia lui Gherman care a deschis scorul, nimeni n-a mai reuşit să înscrie. În plus, devenii le-au permis adversarilor să contraatace tăios şi doar intervenţiile excelente ale portarului Juverdeanu i-au salvat de la gol. După pauză, Gherman şi Matei au dus rapid scorul la 3-0, după care marinarii au renunţat la defensivă şi au jucat cu garda jos. Acest joc le-a convenit de minune devenilor care au marcat gol după gol şi au făcut spectacol.

Visează la semifinale

Paul Grecu, vicepreşedintele FC CIP, a afirmat că dacă va avea noroc la tragerea la sorţi a turului de elită a UEFA Futsal Cup, FC CIP se poate bate pentru un loc în semifinale. “UEFA a stabilit cele patru echipe gazdă ale grupelor turului de elită, respectiv Dinamo Moscova, FC Godollo Budapesta, Arzignano Grifo (campiona Italiei n.r) şi Clearex Chorzow (campiona Poloniei n.r). Dacă picăm în grupele din Polonia sau Ungaria şi prindem în postura de cap de serie pe Charleroi (campioana Belgiei n.r) care şi-a vândut brazilienii şi e acum abia pe locul cinci în campionatul intern putem spera la semifinale. Totul depinde de şansă”, comenta oficialul devean.
FC CIP – FM Constanţa 7-2 (1-0)

Au marcat: Gherman (8 şi 23), Matei (24, 26, 36 şi 38), Şotârcă (29) / Stanciu (25), Florea (37).

Ciprian Marinuţ



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria HUON Sport local
Andone: Am stabilit detaliile, dar nu am semnat contractul
Declarația a fost făcută, miercuri seara, pe stadionul Michael Klein din Hunedoara. Ioan Andone a afirmat că, deși [...] mai multe »
Comemorare în anonimat
HUNEDOARA. Trei ani s-au împlinit astăzi de când atleta Maria Cioncan a trecut în nefiinţă, în urma unui accident [...] mai multe »
Gala de box, după mai bine de 20 de ani la Brad
BRAD - Sala de sport a Şcolii Generale „Horea, Cloşca şi Crişan” din Brad a găzduit, duminică, a treia ediţie [...] mai multe »
Direcţie de Sport, fără baze sportive
HUNEDOARA - Noul director al Direcţiei pentru Sport a Judeţului Hunedoara, Sorina Cobori, a declarat, la instalarea sa [...] mai multe »
„Cupa Parâng” la gimnastică aerobică
PETROŞANI. Casa de cultură din Petroşani găzduieşte, sâmbătă, [...] mai multe »
Jandarmii hunedoreni, învingători
CARANSEBEŞ. Echipa de fotbal a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara a învins, [...] mai multe »
Cupa zonală la volei feminin
Etapa zonală a competiţiei de volei feminin pentru clasele de gimnaziu va începe vineri, [...] mai multe »
ONSS continuă cu probele la tenis de masă
HUNEDOARA - Marţi la Colegiul Naţional „Iancu de Hunedoara” s-a desfăşurat etapa judeţeană de tenis de masă [...] mai multe »
Săptămâna voleiului
DEVA - Faza pe municipiul Deva a Olimpiadei Naţionale a Sporturilor Şcolare (ONSS) băieţi s-a încheiat ieri la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou