Reactualizat la:

Antonescu se răsteşte la PSD: Trebuiau să discute moţiunea şi cu noi

Antonescu se răsteşte la PSD: Trebuiau să discute moţiunea şi cu noi
Preşedintele PNL Crin Antonescu spune că liberalii vor vota moţiunea de cenzură a PSD cu ocazia angajării răspunderii pentru că nu susţin măsurile Guvernului, dar a denunţat faptul că social-democraţii nu au discutat cu PNL conţinutul documentului.

Rectifica

“Am hotărât că vom vota o moţiune de cenzură dacă ea va fi înaintată de către PSD. Am luat act de atitudinea cel puţin nepotrivită a PSD de a nu discuta cu noi conţinutul moţiunii de cenzură, de a nu ne cere măcar votul odată ce au redactat  moţiunea de cenzură, de a pretinde că moţiunea de cenzură o fac cu sindicatele. Dincolo de asta, săptămâna viitoare se va petrece un fapt simplu: aşa-zisul prim-ministru al României, Emil Boc, va veni şi va angaja răspunderea pe măsuri criminale din punct de vedere social care afectează aproape nouă milioane de oameni şi care nu sunt necesare, nu sunt eficiente şi cu care nu suntem de acord. Răspunsul la un asemenea act e simplu: dacă nu iniţiezi sau nu votezi o moţiune de cenzură ca parlamentar, înseamnă că îţi asumi şi tu acele măsuri. Dacă nu ţi le asumi, atunci votezi o moţiune de cenzură pentru că votând o moţiune de cenzură şi aceasta trecând, cade Guvernul şi cad măsurile respective. Vom vota din acest motiv moţiunea de cenzură pe care PSD o va iniţia, chiar dacă în legătură cu conţinutul acesteia ne rezervăm dreptul să facem comentarii şi să ne delimităm cât se poate de categoric”, a explicat Antonescu felul în care se raportează PNL la moţiunea de cenzură a social-democraţilor, informează NewsIn.

Liderul PNL i-a mai criticat şi din alt punct de vedere pe social-democraţi. “PSD trebuie să-şi aducă aminte că PDL doar bate recordurile pe care le-au stabilit Adrian Năstase şi ai lui în 2004, nu au inventat acest lucru. Stânga a inventat clientela de stat pentru că stânga a menţinut un aparat birocratic şi un stat lăbărţat şi stânga trebuie să înţeleagă azi că dacă vrem binele României, valorile europene de stânga, pe care le respectăm, sunt altele decât demagogia populistă şi stângismul pe care îl auzim iar în aceste momente”, a susţinut Antonescu.

Cât priveşte moţiunea de cenzură, preşedintele liberal şi-a exprimat reticenţa că, în acest moment, “armata de strânsură a lui Traian Băsescu îmbuibată pe de-o parte, şantajată pe de alta îl va părăsi pe primul-ministru”. În opinia lui Antonescu, “România va mai parcurge cinci-şase luni de groază” înainte de o schimbare reală. El a precizat că este nevoie de un alt guvern, care să aibă credibilitate.

Crin Antonescu a declarat şi că PNL trebuie să privească “în viitor” şi să ofere României o alternativă “la populismul şi corupţia PDL”, dar şi la “resuscitarea atitudinii PSD din 2004”. “România are, după ce va scăpa de Traian Băsescu şi ai lui, două căi în faţă: calea unei economii care să se revigoreze, a unei administraţii şi guvernări care să înţeleagă că nu exterminarea aproape la propriu a pensionarilor sau a salariaţilor bugetari este calea, ci creşterea locurilor de muncă din economia privată, a numărului de contribuabili, creşterea investiţiilor (…) Cealaltă cale e din nou calea supraimpozitării, a desfiinţării cotei unice, a impozitului progresiv, calea sugrumării clasei mijlocii atât cât există ea în România, calea împărţirii unei sărăcii şi, de fapt, calea menţinerii clientelei”, a menţionat el.

Sursa: Realitatea.net



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria România
Ministrul Sănătăţii crede că legalizarea canabisului ar fi un lucru pozitiv
Sorina Pintea, ministrul Sănătății, consideră că legalizarea canabisului ar fi un lucru bun pentru pacienții cu [...] mai multe »
PSD ia în considerare o remaniere înainte de alegerile europarlamentare
PSD ia în calcul să facă o remaniere înainte de europarlamentare, susțin surse social-democrate. Vizați ar fi [...] mai multe »
Legalizarea canabisului în România, cu un pas mai aproape de realitate
Eugen Teodorovici, Ministrul Finanțelor, a declarat că la ora actuală se discută despre legalizarea consumului de [...] mai multe »
Programul „Prima mașină” a fost modificat de Guvern
Guvernul a aprobat marți modificarea programului Prima mașină, astfel încât beneficiarii își vor putea cumpăra o [...] mai multe »
Președintele Iohannis, aproape de a convoca un referendum odată cu alegerile europarlamentare
Președintele Klaus Iohannis susține că este „aproape hotărât” să convoace un referendum odată cu alegerile [...] mai multe »
Cristina Neagu – cea mai bună jucătoare din lume
În prealabil, Cristina Neagu primise distincția World Player of the Year în 2010, 2015 și 2016. mai multe »
Legalizarea parteneriatului civil a fost respinsă în Senat
Senatul a respins luni reglementarea parteneriatului civil, respingând două propuneri legislative menite să asigure [...] mai multe »
Liviu Dragnea și-a delegat atribuțiile de la conducerea Camerei Deputaților
Președintele PSD Liviu Dragnea i-a delegat lui Florin Iordache atribuțiile privind șefia Camerei Deputaților. [...] mai multe »
Bărbat din Brăila, cercetat după ce a vrut să își spioneze soția la baie, iar soacra l-a reclamat
Un bărbat din Brăila are dosar penal după ce a montat o cameră de supraveghere în baia apartamentului, dorind să [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou