Reactualizat la:

Antenele G.S.M. iau distanţă

CARANSEBEŞ – Minim 150 de metri trebuie să existe între echipamentele de telefonie şi şcoli sau spitale.

 (1 comentariu)

Rectifica

Ca răspuns la atenţionările venite din partea Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorului, legislativul caransebeşean stabilea, printr-un proiect de hotărâre, o serie de reguli privitoare la amplasarea antenelor şi echipamentelor de telefonie mobilă.

Reglementările erau determinate de pericolul pe care îl reprezintă radiaţiile emise de aceste echipamente pentru sănătatea celor aflaţi în imediata lor apropiere. Astfel, se stabilea că pentru a-şi amplasa antenele, firmele de telefonie mobilă trebuie să obţină avizul Autorităţii de Sănătate Publică şi acordul cetăţenilor care locuiesc în vecinătatea amplasamentului.

De asemenea, solicitanţii trebuie să întocmească un Plan Urbanistic de Detaliu, ce va fi supus aprobării consiliului local.

În plus, regulamentul prevedea faptul că antenele nu pot fi amplasate în zonele cu densitate mare de construcţii sau în apropierea căminelor, grădiniţelor, şcolilor şi a spitalelor.

Numai că aici apare problema: după cum se observă, nu se precizează ce înseamnă „în apropierea“ respectivelor instituţii, adică distanţa minimă la care poate fi pusă o antenă.

Aşa că, pentru a nu lăsa loc la speculaţii pe această temă, s-a revenit asupra hotărârii, precizându-se că antenele nu pot fi amplasate la mai puţin de 150 de metri faţă de grădiniţe, şcoli, etc.

Acum nu mai rămâne decât ca angajaţii primăriei să iasă în teren cu instrumentele de măsurat, pentru a verifica dacă echipamentele existente respectă noua condiţie, impusă de ceva vreme în Europa.

Iulius Pîrvu

iulius.pirvu@informmedia.ro



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Toate firmele de deratizare, la control!
ROMÂNIA - Decizia aparține ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela și a fost luată ca urmare a tragediei de la [...] mai multe »
Polonezii redeschid combinatul siderurgic de la Oţelu Roşu?
OŢELU ROŞU - Se pare că zvonul de redeschidere a uzinei de pe Valea Bistrei va fi o certitudine, iar după şapte ani [...] mai multe »
Transal Urbis își face o nouă stație de sortare
CARANSEBEȘ - Operatorul de salubritate și transport din Caransebeș vrea să mute stația provizorie din zona Gării [...] mai multe »
Nu cred că a uitat Caransebeșul!
CARANSEBEŞ - Asta spune primarul Felix Borcean despre noul ministru de Interne, Marcel Vela, relațiile acestuia în [...] mai multe »
Depoul de tramvaie nu a adus pagubă bugetului local
REŞIŢA - Dimpotrivă, a fost aprobată decontarea cheltuielii municipiului Reșița, peste două milioane de lei, [...] mai multe »
Bilanţul accidentelor feroviare în judeţ se ridică la şase
CARAŞ–SEVERIN - Dacă e mult sau puţin, într-un interval de zece luni, nici nu mai contează dacă infrastructura [...] mai multe »
Acasă în Banat și primarul Filimon îi fac o bucurie unei femei sărmane din Măureni
MĂURENI - Mai precis, o casă pentru Anica din Măureni, care până astăzi locuia într-un șopru de lemne, fără [...] mai multe »
Murgu: Da, cer! Tot cer şi nu mi-e ruşine!
REŞIŢA - Managerul Waldemar Murgu, entuziasmat de rezultatele financiare, a menţionat şi alte schimbări în bine [...] mai multe »
5,6 milioane de lei pentru Colegiul Național „Diaconovici-Tietz”
REŞIŢA - Un nou contract de finanțare pentru municipiul Reșița a fost semnat marţi, 19 noiembrie 2019, la sediul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou