Reactualizat la:

Şansă reală pentru satele din judeţ

Fermier Fermier
În perioada 15 octombrie – 10 decembrie 2006 în toate judeţele din ţară, deci şi în Caraş-Severin, se derulează caravana „Fermier în Europa“, care face parte din campania naţională de informare pe teme europene iniţiată de Ministerul Integrării Europene.

Principalul obiectiv vizează creşterea gradului de informare în rândul populaţiei active din mediul rural prin prezentarea beneficiilor, riscurilor şi responsabilităţilor pe care le presupune aderarea României la UE.

Principalele subiecte abordate se referă la finanţarea pentru dezvoltarea rurală, forme de garantare şi de creditare după integrare, suvenţii, norme de igienă în industria alimentară. În judeţul Caraş-Severin caravana rurală va merge în Pojejena, Berzasca, Obreja, Băuţar, Buchin, Domaşnea, Bozovici, Iablaniţa, Berzovia, Vermeş, Goruia, Grădinari, Răcăşdia, Naidăş, Târnova, Caraşova, Doclin, Forotic, Ticvaniu Mare şi Vărădia.

Prima întâlnire are loc vineri, 13 octombrie, ora 10 la sediul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu. Oamenii au şansa de a primi răspunsuri de la specialişti la cele mai arzătoare probleme cu care se confruntă.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
De ce nu se lucrează la Centrul Reşiţei?
REŞIŢA - Se estima că firma câştigătoare ar fi trebuit să se apuce de treabă în prima decadă a lunii iunie, [...] mai multe »
Deponeul de la Lupac rămâne o mare problemă
CARAŞ-SEVERIN - La finele şedinţei Consiliului Judeţean de luni, 15 iulie, preşedintele Silviu Hurduzeu a fost [...] mai multe »
Primarul Popa revine la „iuţeala“ 5G
REŞIŢA - Şeful administrativului reşiţean şi-a redus puţin din fermitatea dorinţei de a interzice antenele 5G [...] mai multe »
Cetatea de foc se va regenera prin artă
REŞIŢA - Este vorba despre un proiect pentru care municipalitatea şi-a dat mâna cu lumea artei, pentru a da culoare [...] mai multe »
A fost tăiată panglica la Cardiologia renovată
REŞIŢA - Nu e vorba de vreo inaugurare decât, poate, de o inaugurare a normalităţii în secţia de Cardiologie a [...] mai multe »
Au înflorit scările Semenicului
REȘIȚA - Scheletul Hotelului Semenic, în ale cărui cioburi din ferestre se oglindeşte, scăldată în soare, [...] mai multe »
Cui nu-i place cu autobuzul, să aştepte… încă 3 ani, tramvaiul!
REŞIŢA - Asta a fost replica unor concetăţeni, la fel de nervoşi ca toţi cei care au stat, marţi dimineaţă, ca [...] mai multe »
Învățăturile lui Moromete… din Caraș-Severin
RĂCĂȘDIA - Când tinerii fug de viața la țară ca dracul de apa sfințită, bătrânii rămân să țină steagul [...] mai multe »
Poate primi finanţare pentru proiecte de dezvoltare
CARAȘ-SEVERIN - Rusca Montană este una dintre ariile protejate din România care poate depune proiecte pentru a [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou