REŞIŢA – Tânăra şahistă, legitimată la Muncitorul Reşiţa, remarcată de oficialii federaţiei de resort.Urmare a evoluţiei foarte bune şi clasarea pe locul şase, la finalul Campionatului Naţional de şah pentru copii şi juniori, ediţia 2012, reşiţeanca Anna Diana Colonescu a fost cooptată în lotul naţional de fete 12 ani. Nominalizarea de către Federaţia Română de Şah a tinerei sportive este un real succes pentru şahul juvenil reşiţean, pentru Muncitorul Reşiţa.
„Performanţa Dianei este deosebit de valoroasă, având în vedere scurta sa activitate competiţională, în condiţiile în care a debutat la un turneu de şah în ianuarie 2011, cu prilejul unui concurs desfăşurat la Timişoara“, ne-a precizat antrenorul Valeriu Grozav, maestru al sportului. Cel care, împreună cu maestrul internaţional Corneliu Buşu şi Mihai Bolintiş, preşedintele, respectiv secretarul Asociaţiei Judeţene de Şah Caraş-Severin au revitalizat sportul minţii în judeţ şi în Reşiţa. Să adăugăm faptul că Anna Diana Colonescu este în primul an la această categorie.
„Suntem mândri de succesul Dianei, a declarat şi Corneliu Buşu. Sperăm ca această nominalizare să o mobilizeze, în continuare, fiindcă are în faţă o carieră pe care nu are voie să o rateze. Meritul revine domnilor Valeriu Grozav şi Mihai Bolintiş, dar şi părinţilor care au susţinut-o. Şi, nu în ultimul rând Clubului Sportiv Muncitorul, în cadrul căruia gravitează o bogată activitate şahistă“.