Reactualizat la:

Anina, un oraş de basm

Anina, un oraş de basm
ANINA – Deşi nu s-au cheltuit sume imense, oraşul, împodobit de Sf. Sărbători, este fascinant.

 (11 comentarii)

Rectifica

Pădurile ce-l înconjoară, acoperite în această perioadă cu un strat fin de zăpadă, par nişte dantele care îmbinate cu razele miilor de lumini ce împânzesc oraşul dau Aninei o strălucire de basm.

Noaptea, localitatea nu se deosebeşte cu nimic de cele mai frumoase localităţi întâlnite în Austria. Centrul oraşului e un tunel prin care vrei mereu să te plimbi, iar clădirea Primăriei Anina pare o căsuţă din poveşti. Zilele cenuşii sunt înlocuite cu nopţi luminoase care risipesc grijile, problemele, neajunsurile.

Spiritul Sărbătorilor învăluie oraşul ca o ceaţă dulce. Nu s-au cheltuit sume imense cu împodobirea localităţii pentru că, la fel ca orice alt oraş, nici Anina nu excelează la capitolul bani însă administraţia locală a încercat să le ofere oamenilor ceva frumos.

Iar aninenii au fost receptivi în sensul că au contribuit şi ei la înfrumuseţarea oraşului prin faptul că aproape fiecare casă e împodobită.

Zeci de balcoane sunt îmbrăcate în lumini, dând impresia că sunt la un concurs de frumuseţe. Bradul imens din cartierul Breuner îl aşteaptă semeţ pe Moş Crăciun.

Din când în când, fulgii de zăpadă se amestecă cu luminiţele, cu podoabele de la casele oamenilor, cu Moş Crăciunii de plastic ce stau să urce pe la geamuri, cu glasurile cristaline ale copiilor, cu urările de bine şi cu aşteptarea Naşterii Domnului; parcă se conturează un tablou de vis: Anina.

„Vreau ca toată lumea să fie mulţumită. Poate anul viitor vom împodobi toate cartierele. Însă, sărbătorile vin şi trec cu sau fără lumini. Mai important e să găsim linişte în sufletele noastre“, ne-a spus primarul Gheorghe Neicu.

Nina Curiţa

nina.curita@informmedia.ro



Comentarii 11

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
De ce alergi? Spre ce alergi?
REȘIȚA - Ceasul arată orele 7, 8 sau 9, una din orele în care trebuie să ieşi pe uşă. De cele mai multe ori [...] mai multe »
Proiect marca “Salvați Copiii”: Meditaţii gratuite pentru copiii vulnerabili!
REŞIŢA - Organizaţia „Salvaţi Copiii Caraş-Severin“ a demarat un proiect în care copiii cu posibilităţi [...] mai multe »
Toamna şi-a intrat în drepturi
MOLDOVA NOUĂ - Este perioada anului în care se evaluează recoltele, se fac pregătiri de iarnă şi se ia rămas bun [...] mai multe »
Prins de un mal de pământ, salvat de pompieri
REȘIȚA - Un bărbat a fost surprins, astăzi, de un mal de pământ care s-a surpat pe timpul unor lucrări de [...] mai multe »
„Între Chin și Amin“ ajunge şi în Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN - La mijlocul lunii octombrie, cărășenii vor putea viziona cel mai titrat film al momentului: [...] mai multe »
Distincţie UZPR pentru jurnalista Dorina Sgaverdia
REȘIȚA - Cu prilejul sărbătoririi în 2019 a 100 de ani de la înfiinţarea Uniunii Ziariştilor Profesionişti din [...] mai multe »
Droguri de risc în… bio-verdele de la Herculane
BĂILE HERCULANE - O cutie şi un pliculeț cu o misterioasă substanță verde-oliv, găsite într-un autoturism cu [...] mai multe »
Nouă victime în accidente grave la Brebu și Goruia
BREBU/GORUIA - În această după amiază, la intrare în Brebu, pe DN58, s-a produs un accident rutier în care au fost [...] mai multe »
La 7 Noiembrie se dă din nou ora exactă
REŞIŢA - Spune primarul Ioan Popa, vizavi de schimbarea care poate fi remarcată în zonă. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou