Caraş-Severin, Romania

ANINA – Primăria oraşului a iniţiat un plan de măsuri, în colaborare cu Parcul Naţional Semenic – Cheile Caraşului.

Dacă în perioada de dinainte de 1989 lacul Mărghitaş şi zona cunoscută drept „Maial” adunau vara mii de cărăşeni pasionaţi de natură sau chiar de un picnic în mijlocul naturii, acum această parte a judeţului a rămas oarecum uitată. Din păcate, din lipsă de fonduri, natura şi-a cerut dreptul, iar pe malul lacului au crescut în voie buruieni.

La iniţiativa primarului Gheorghe Românu şi cu sprijinul administraţiei Parcului naţional, au fost stabilite câteva măsuri de revitalizare a turismului în zona respectivă, creându-se premisele unui proiect cu o finanţare europeană însemnată. „Printre altele, proiectul vizează curăţarea lacului, probabil şi amenajarea malului şi a unor puncte de picnic. Printre alte obiective, dorim înfiinţarea unui centru de vizitare şi a unui punct de informare turistică. Mărghitaşul va redeveni un punct important pe în acest sens, dar se doreşte şi amenajarea Cheilor Gârliştei. E un parteneriat care ar putea îndruma sute de turişti, amatori de drumeţii, sporturi extreme sau iubitori de natură înspre frumuseţile din juru Aninei”, ne-a declarat Sorin Tudorescu, directorul administraţiei Parcului Naţional Semenic – Cheile Caraşului.

Date neoficiale precizează că staţiunea Mărghitaş a fost construită în 1970 iar după 1990 a fost predată fostului OJT. Apoi, o parte din staţiune a fost scoasă la licitaţie şi cumpărată de o firmă de construcţii din zonă. De atunci, starea de degradare în cele mai multe părţi s-a accentuat. Lacul Mărghitaş poate fi punctul de plecare pentru multe obiective turistice din zonă – peşteri, trasee turistice sau cabane.

Flavius Rotariu