Reactualizat la:

Anina, apreciata in handbalul din Timis

Anina, apreciata in handbalul din Timis
ANINA – AS Mathias Hammer Anina este surpriza plăcută a competiției din județul vecin.

Rectifica

În județul Caraș-Severin există două echipe de handbal feminin participante în competiții oficiale. Una dintre ele este deja recunoscută și apreciată pe plan național, fiind vorba de Universitatea Reșița, care a activat timp de doi ani și în Liga Națională, învingând chiar echipe de top în acele două sezoane. Iar la nivel de junioare, eforturile comune ale handbalistelor, antrenorului și a conducerii clubului au fost răsplătite cu medaliile de bronz la Cluj-Napoca, la turneul final al Campionatului Național de Handbal al Junioarelor I.

O altă echipă este AS Mathias Hammer Anina, alcătuită în principal din eleve ale liceului cu același nume din localitatea cărășeană, dar și din handbaliste experimentate, antrenate în trecut de profesorii Ioan Stan, Florin Pera sau Cristian Busuioc. Astfel, în acest sezon au jucat pentru echipa din Anina, handbaliste precum Alina Doană, Anca Potocean, Lavinia Oros, Adelina Corjuc sau Alina Scutaru.

AS Mathias Hammer Anina este pregătită de profesorii Manole Vrînceanu și Cătălin Manuel Carabin și, fiindcă în Caraș-Severin nu sunt alte echipe feminine, întrucât Universitatea participă într-un campionat organizat de FRH, echipa anineană a fost înscrisă în Campionatul Județean Timiș, organizat de Asociația Județeană de Handbal din Timiș.

Opt echipe s-au aflat în competiția feminină în care și-a făcut apariția și ambițioasa formație anineană. Nu puține au fost echipele care au cedat la Anina, în sala de sport care se umple de fiecare dată atunci când Mathias Hammer joacă acasă. Pe lângă handbalistele senioare venite de la Reșița, au alcătuit echipa și aninencele Tania Schwartz,  Andreea Argyelan, Denisa Vătămanu, Valentina Pop, Andreea Fluțar, Mihaela Avasîlcăi, Ionela Buluta, Maria Buluta, Romina Dragomir. După sezonul 2014-2015, plin de surprize, echipa din Anina se poate mândri cu locul 4, ceea ce nu e de ici, de colo.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Ioan Popa: Politica clubului nu o face galeria
REȘIȚA - La întâlnirea de marți, cu presa, de la stadionul din Valea Domanului, a fost prezent și primarul [...] mai multe »
Roco Sandu, noul antrenor al CSM Resita
REȘIȚA - Acesta va avea misiunea să ducă echipă în Liga a II-a. Noul antrenor al formației din Valea Domanului va [...] mai multe »
Vlad Caras, luptatorul de aur de la Jocurile Francofoniei!
CARAȘ-SEVERIN - Sportivul legitimat la Clubul Sportiv Municipal Reșița a urcat pe cea mai înaltă treaptă a [...] mai multe »
Muncitorul Resita, locul 4 la fotbal pe plaja
REȘIȚA - Echipa a obținut un meritat loc 4 la Campionatul Național de fotbal pe plajă, desfășurat în perioada [...] mai multe »
Romania, pe podiumul mondial la fotbal!
CARAȘ-SEVERIN - Croații din județul Caraș-Severin au reprezentat cu succes România la Jocurile Mondiale Croate. [...] mai multe »
Marele Ion Cornianu, omagiat la Plugova
CARAȘ-SEVERIN - Antrenorii de lupte din Caraș-Severin au depus coroane de flori la monumentul și mormântul [...] mai multe »
Isi testeaza calitatile la fotbal pe plaja
REȘIȚA - După ce şi-au demonstrat calităţile în competiţiile de sală, jucătorii de futsal de la Muncitorul [...] mai multe »
Morman Caransebes, noua campioana la futsal
CARAȘ-SEVERIN - Turneul final a avut loc la Reșița, cu 12 echipe înscrise în competiție. mai multe »
Resita are sprinteri buni!
REȘIȚA - Daria Grigoroiu și Silvia Popa au urcat pe podium la 100 m garduri. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou