Reactualizat la:

ANI mai gaseste doi consilieri caraseni cu probleme de integritate

ANI mai gaseste doi consilieri caraseni cu probleme de integritate
Scris de R.M. - CARAȘ-SEVERIN – Pe ultimii metri ai mandatului, doi aleși locali din Caraș-Severin au probleme cu Agenția Națională de Integritate, pentru conflict de interese administrativ și penal sau incompatibilitate.

Rectifica

În primul caz este vorba de Gheorghe Daba, consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Cornereva. „În perioada exercitării mandatului de consilier local a votat la data de 18 aprilie 2013 adoptarea Hotărârii Consiliului local al comunei Cornereva privind închirierea unor suprafețe de teren din golul alpin al comunei Cornereva la persoane fizice, crescători de animale. La data de 29 mai 2013, ulterior adoptării acestei hotărâri, Consiliul Local al Comunei Cornereva (reprezentat prin primar Novăcescu Nicolae) a încheiat în calitate de concedent, un contract de închiriere teren în suprafață de 3,5 ha care aparține domeniului public al comunei Cornereva cu DABA GHEORGHE, în calitate de concesionar. Contractul de închiriere a fost încheiat inițial pe o durată de 3 ani și ulterior a fost prelungită durata contractului, prin act adițional, o perioadă de 5 ani”, spun inspectorii ANI, care au sesizat deja Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către Gheorghe Daba a infracțiunii de conflict de interese.

Un alt ales local intrat în vizorul ANI este Petru Muntean, din Constantin Daicoviciu, care, potrivit inspectorilor de integritate, „se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 9 iulie 2012, întrucât deține simultan funcțiile de consilier local și consilier personal al primarului comunei Constantin Daicoviciu, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003”.

Cei doi au fost informați despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază, de a fi asistați sau reprezentați de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Autobuzele Resitei fac un pas inainte
REŞIŢA - Mijlocul lui august marchează momentul introducerii autotaxării la Reşiţa. Sistemul va fi funcţional [...] mai multe »
Salonul Diva B & G te scapă de neplăcerile verii!
ADVERTORIAL. Foliculita de piscină, inflamație a foliculului pilos însoțită de o erupție pustuloasă, apare [...] mai multe »
15 august – Adormirea Maicii Domnului
CARAŞ-SEVERIN - Mai multe localități din Caraș-Severin vor fi în sărbătoare, comunităţi întregi ducând mai [...] mai multe »
Asfaltari la foc automat
CARANSEBEȘ - Se întâmplă  la Caransebeș unde, după asfaltarea străzii C.D.Loga, lucrările s-au mutat pe [...] mai multe »
Accident pe DN 58, in apropiere de Brebu
BREBU - Două autoturisme s-au ciconit violent în această dimineață, în apropiere de comuna Brebu, pe DN 58 [...] mai multe »
Cu restrictii pe centura Caransebesului
CARANSEBEȘ - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că marți, 14 august, timp de câteva ore, [...] mai multe »
Primii astronomi pe Muntele Mic
MUNTELE MIC - Esta vorba de tabăra de astronomie culturală ce se desfăşoară în această săptămână, în [...] mai multe »
Tibiscum va deveni centru de turism cultural
CARANSEBEŞ - Asta în câţiva ani, după cum anticipează prorectorul Universităţii din Ferrara, după ce a evaluat [...] mai multe »
Nu stiu ce se va intampla daca, Doamne fereste…
CARAŞ-SEVERIN - Şeful DSVSA CS şi-a manifestat îngrijorarea faţă de incapacitatea unor firme în faliment de a [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou