Reactualizat la:

Angajari record la Bursa generala

Angajari record la Bursa generala
Scris de A.M. - CARAŞ-SEVERIN – Nu mai puţin de 60 de persoane au reuşit să se angajeze, pe loc, în cadrul târgului de joburi organizat vineri la Caransebeş şi Băile Herculane.

 (1 comentariu)

Rectifica

Chiar dacă Reşiţa a fost, pentru prima dată, privată de Bursa generală a locurilor de muncă, evenimentul s-a derulat vineri, 7 aprilie, în Caransebeş şi în Băile Herculane, locaţii care au reuşit să strângă suficiente posturi vacante. Şi dacă în municipiul de pe Timiş şi Sebeş doar două persoane au reuşit să se angajeze pe loc, surpriza a venit din partea staţiunii de pe Valea Cernei, unde au reuşit angajarea nu mai puţin de 58 de persoane.

La Caransebeş, târgul de joburi a atras 18 angajatori din 25 contactaţi, care au oferit 74 de posturi. De acestea s-au arătat interesate doar 80 de persoane, atâtea câte au participat la eveniment, dintre ele 16 fiind alese pentru o selecţie viitoare. Pe loc, au fost ocupate două posturi de muncitor necalificat.

În Băile Herculane, bursa a atras tot 18 firme, dintr-un total de 38 contactate. Oferta lor a numărat 288 de posturi, cu mult mai multe decât persoanele participante. Totuşi, cei 143 care s-au încumetat să vină la târg au avut noroc, pentru că 98 de CV-uri le-au fost selectate în vederea încadrării, în vreme ce 58 au reuşit să se angajeze: opt bucătari, patru ospătari, opt lucrători în bucătărie, cinci recepţioneri de hotel, cinci cameriste, trei băieşi, patru femei de serviciu, patru spălătorese, patru fochişti, un pompagiu, un lucrător comercial, două ajutoare de bucătar, două ajutoare de ospătar, doi barmani, doi maseuri, un cofetar, un electromecanic şi un lăcătuş mecanic.

Locurile rămase neocupate în ambele oraşe vor fi disponibile pentru cei interesaţi, în perioada următoare, prin intermediul structurilor locale de ocupare a forţei de muncă.



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
BMW versus Toyota în apropiere de Reșița, pe DN 58!
CARAȘ-SEVERIN - Accidentul s-a produs la intersecția cu drumul spre Doman, motociclistul fiind transportat în stare [...] mai multe »
A debutat ,,Casa Verde” pentru persoanele fizice
CARAȘ-SEVERIN - Programul este destinat instalării de panouri fotovoltaice,  iar în Caraş-Severin sunt două [...] mai multe »
Anca Stanoev, exemplu pentru elevii din Caransebeș
CARANSEBEȘ - Municipiul de pe Timiș și Sebeș s-a mândrit în această vară cu două eleve de nota 10, la [...] mai multe »
Încă un pas pentru gaz în Valea Cenchii și Teiuș
CARANSEBEȘ - Deocamdată, prin aprobarea în Consiliul Local a documentației tehnico-economice (faza proiect tehnic) [...] mai multe »
Ei sunt baza în care ne punem toate speranţele!
REȘIȚA - Asta spunea prefectul Matei Lupu, care i-a felicitat, împreună cu preşedintele CJ Silviu Hurduzeu, pe [...] mai multe »
Teodorovici: Cu două pensii speciale plătim toate pensiile dintr-o comună din Caraş-Severin!
CARAŞ-SEVERIN - Asta ne-a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, care de acum este pe placul a milioane de [...] mai multe »
Ultimele retuşuri pentru ANL, în Moroasa
REŞIŢA - Municipalitatea a aprobat predarea amplasamentului pentru ridicarea celor şase blocuri, fiind desfiinţate [...] mai multe »
Dezinsecție degeaba la Caransebeș?
CARANSEBEȘ - Așa susține primarul Felix Borcean, potrivit căruia țânțarii nu vor dispărea niciodată din [...] mai multe »
Promisiuni pentru curent în Poiana Mărului
POIANA MĂRULUI - De câteva zile, cei aflaţi în Poiana Mărului se plâng că au curent electric cu porţia, iar [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou