În noaptea de 18 spre 19 martie, reșițenii au avut ocazia să cunoască o altfel de Anda Adam, o vedetă în adevăratul sens al cuvântului, care a făcut un show cum n-a mai văzut Reșița până acum. Anda și-a făcut intrarea în scenă ținând în lesă două dansatoare. Însă, dincolo de imaginea de „fată rea“, vedeta nu este una fără fițe, care a coborât de pe scenă pentru a sta la masă cu reșițenii, pentru a face poze cu ei și, de ce nu, pentru a da autografe. Nu a fost pentru prima dată la Reșița și ne-a mărturisit că iubește cetatea de foc a Banatului Montan.
Care este omul din spatele cântăreței? Aceasta ne-a spus că atunci când coboară de pe scenă este ca un copil! Sare pe saltele, este nebunatică și plină de haz. Și nu uită să fie om! Iubește, are și ea slăbiciunile sale și a început să cânte nu așa cum se știa, la 16 ani, ci la fel ca oricare dintre dvs., în baie, stând în apă, printre rățuștele de plastic.
Dacă n-ar fi fost să cânte, deși exclude acest lucru, s-ar fi făcut designer de interior. Sau poate chiar coregraf ori și-ar fi clădit o altă carieră în apropierea lumii spectacolului, pe care o iubește. La fel cum iubește ceea ce face și își dedică toate eforturile și energia carierei.
Anda Adam, Lady gaga a României
Are de mai multă vreme același iubit de care nu s-a despărțit nici astăzi. Însă, presa centrală i-a despărțit și împăcat pe cei doi. Iar cel mai important lucru pentru ea este că e româncă și e mândră de asta. E mândră de faptul că atunci când vede un top, inclusiv în materie de sport, românii sunt pe primul loc sau poate chiar pe primele patru poziții. Acesta este motivul pentru care, atunci când merge în străinătate, nu face rabat de la calitate și face cu adevărat spectacol. De asta i se și spune, cel puțin în anumite părți ale lumii, Lady Gaga a României.
Și, fie vorba între noi, ne îngăduim un subiectivism: pentru noi este chiar mai mult! Pentru că este româncă și, așa cum declară, încearcă să-i facă pe toți pe care-i cucerește cu show-urile, glasul și firea ei, să descopere unde e România și ce are ea unic. Dar despre toate acestea și despre multe altele într-un interviu picant în care, la întrebările puse de Jurnal CS și CAON, Anda Adam dezvăluie adevăratul om din spatele scenei.
Antoniu Mocanu