Reactualizat la:

Anca Almajan: Vreau ca Resita sa fie adevarata capitala a Banatului montan

Anca Almajan: Vreau ca Resita sa fie adevarata capitala a Banatului montan
REȘIȚA – Candidatul PPU-sl la Primăria Reşiţa ne-a vorbit despre punctele slabe şi tari ale oraşului dar şi despre proiectele pe care le are pentru viitorul municipiului şi al reşiţenilor

Rectifica

JCS: Ce caută o femeie tânără şi frumoasă în lupta electorală pentru Primăria Reşiţa?
ANCA ALMĂJAN: Recunosc că sunt tânără, însă nu fac din intrarea mea în politică decât o datorie civică pe care mulţi tineri mă aştept să o facă, fiind alături de mine şi de ideile mele. Mă aştept ca şi persoanele vârstnice să-mi fie alături.
JCS:  Cine este Anca Almăjan şi ce calităţi te recomandă pentru a conduce un municipiu?
A.A.: În primul rând sunt reşiţeancă. Aici m-am născut, aici am făcut şcoala şi aici muncesc. Consider că principala calitate care mă recomanda pentru a conduce un municipiu o reprezintă experienţa mea profesională de până acum. Vreau să arăt că se poate face performanţă şi în administraţie, la fel ca în mediul privat.
JCS: Ce te nemulţumeşte ca cetăţean al capitalei Banatului montan? Spune-ne trei puncte slabe ale Reşiţei pe care vrei să le fortifici.
A.A.: Este foarte trist că Reşiţa nu arată ca o capitală a Banatului montan, dar sper că prin alegerea mea ca şi primar, va deveni ceea ce cu toţii ne dorim: o adevărată capitala a Banatului montan.  Unul dintre cele mai nevralgice puncte ale Reşiţei îl reprezintă lipsa de implicare a autorităţilor publice locale, care s-au mulţumit doar să gestioneze resursele financiare modeste, în loc să fie preocupate de atragerea de fonduri şi de investitori. Lipsa de viziune în pregătirea generaţiei de mâine care să ia locul populaţiei recunoscut calificată în trecut şi, din păcate, destul de îmbătrânită. De asemenea, este foarte trist că tinerii noştri se implică tot mai firav pe toate palierele de activitate în acest oraş, deoarece nu se mai regăsesc în principal din cauza lipsei locurilor de muncă, dar poate şi dintr-o blazare că nu se mai poate schimba ceva.
JCS: Reşiţa are şi puncte tari. Cum le valorifici?
A.A.: Putem spune că în primul rând ne bucurăm de brand-ul industrial al Reşiţei, avem potenţial uman de înaltă calificare-sursă inepuizabilă de idei şi care nu este valorificată deloc şi mai avem brand-ul turistic al împrejurimilor Reşiţei. Tradiţia de sute ani în domeniul construcţiilor de maşini şi siderurgie ne obligă să reindustrializăm Reşiţa, cel puţin în parte, dar, în acelaşi timp, Reşiţa poate deveni adevărata capitală a Banatului montan prin programul turistic pe care îl am în vedere.
JCS: Spune-le reşiţenilor cele mai importante obiective ale programului tău de primar.
A.A.: În primul rând aplicarea şi respectarea întocmai a legii, eliminarea birocraţiei, comunicare şi transparenţă şi o administraţie participativă. Act managerial eficient, cu un aparat administrativ profesionist şi cu implicarea consilierilor în luarea oricăror decizii, identificarea nevoilor populaţiei dar şi informarea acesteia cu privire la toate demersurile şi programele iniţiate de Primărie. Prin stimularea dezvoltării unui învăţământ aplicat în şcolile de specialitate Primăria se poate implica în asigurarea locurilor de practică a elevilor. În sănătate ne dorim acordarea unei atenţii speciale nou-născuţilor care provin din familii nevoiaşe şi a persoanelor vârstnice singure, prin implicarea elevilor şcolilor postliceale în cadrul programelor de practică în: cabinete medicale şcolare, vizite la domiciliile nou-născuţilor şi a vârstnicilor. Se poate crea un parteneriat între Primărie şi Consiliul Judeţean pentru implicarea activă a Primăriei în modul de funcţionare şi întreţinere a spitalelor de pe raza municipiului. Ştim cu toţii că Reşiţa are o reală problemă când vine vorba de infrastructură. Traficul poate fi fluidizat prin retrasarea şoselei de centură. Putem achiziţiona autobuze noi în sistem leasing, putem extinde Centrul Civic prin amenajarea unei pieţe a oraşului, între Universitate şi Sala Polivalentă şi putem amenaja Aleea Bicicliştilor de-a lungul malului Bârzavei. Reşiţa poate deveni un oraş turistic prin: dezvoltarea Muzeului Industriei Cărăşene, centralizarea administrării muzeelor din judeţ şi promovarea lor într-un program unitar, amenajarea şi introducerea în circuitul muzeelor al siturilor cu potenţial turistic. Pentru ca aceste lucruri să se întâmple este necesar să acordăm o atenţie deosebită învăţământului pentru: sprijinirea dezvoltării secţiilor de turism din liceul cu profil economic, sprijinirea liceului cu profil sportiv în formarea de monitori şi ghizi turistici, sprijinirea dezvoltării unei secţii de turism în cadrul UEM Reşiţa cu orientare în managementul turismului montan. Se pot crea locuri de muncă prin popularea parcului industrial cu ateliere de prelucrare a lemnului, dar şi prin finalizarea parcului industrial km 7 şi  orientarea acestuia spre IT şi la noile tendinţe economice mondiale- (eliminarea combustibililor fosili şi introducerea energiilor regenerabile presupun modificarea tuturor fluxurilor tehnologice din industrie şi, în special, în automotive cu o puternică orientarea spre tehnologie, IT).
JCS:  Spune-le câteva cuvinte reşiţenilor, în special tinerilor, care cred în viitorul acestui oraş.
A.A.: Tinerilor le transmit să nu stea pe margine, să se implice şi fie vocali pentru că este păcat să îi pierdem în favoarea altor zone ale ţării sau mai grav în alte ţări, iar ei să fie nevoiţi să trăiască mereu cu nostalgia oraşului natal.
JCS: Descrie-ne Reşiţa de după mandatul tău.
Anca Almăjan: Reşiţa – o adevărată capitală a Banatului montan!



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Nereguli la alocatia de plasament
CARAŞ-SEVERIN - Campania privind „Controlul privind stabilirea și acordarea alocației de plasament”, [...] mai multe »
Au uitat sa plece acasa
CARAŞ-SEVERIN - Poliţiştii din cadrul Biroul Judeţean pentru Imigrări au desfăşurat, în ultima decadă a lunii [...] mai multe »
SEVI, destin sub semnul lui 7
SOFIA - Trupa de rock din Bulgaria își salută prietenii din Caraș-Severin prin noul videoclip. mai multe »
Bataie ca-n filme la Borlova
BORLOVA - Vineri seara, în satul de la poalele Muntelui Mic s-au împărțit pumni în stânga și dreapta, după un [...] mai multe »
Steaua din pumnii campionului
DEZEȘTI - „În box, nimic nu e mai efemer ca... vedeta”, spunea marele campion Gheorghe Fiat. Un prizonier al [...] mai multe »
Casute pentru Targul de Craciun
REŞIŢA - Mai multe voci au susţinut că nu văd rostul deciziei de a se schimba căsuţele vechi de lemn din centrul [...] mai multe »
Borcean scoate castanele din foc pentru Hidroconstructia si AquaCaras
CARANSEBEȘ - Foarte mulți caransebeșeni semnalează pe rețelele de socializare modul dezastruos în care [...] mai multe »
(E) Promisiunile populiste ale PSD inainte de alegeri nu-i mai pot convinge pe caraseni
CARAȘ-SEVERIN PNL este singurul partid care are un proiect concret pentru ca România să meargă înainte. În fața [...] mai multe »
Mii de pasari si animale mici, expuse la Caransebes
CARANSEBEȘ - Peste 3000 de păsări de curte și exotice, porumbei, iepuri și alte animale mici încântă privirile [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou