Reactualizat la:

Amintire de neuitat pentru elevii Scolii 7

Amintire de neuitat pentru elevii Scolii 7
REŞIŢA – Un grup de 40 de elevi, părinţi ai acestora, şi dascăli ai Şcolii 7 din Reşiţa s-au întors, zilele trecute, dintr-o excursie făcută în Italia.

Rectifica

Derulată în cadrul proiectului educaţional „Descoperim Europa”, excursia i-a purtat pe reşiţeni prin mai multe oraşe italiene, situate în regiunea Veneto. Prima oprire a fost la Verona, unde grupul a vizitat Arenele Romane şi Casa Julietei. Înainte de a intra în Veneţia, reşiţenii au făcut o plimbare cu vaporetto până la două din cele 118 insule veneţiene, Murano şi Burano.

La Murano, grupul a vizitat un atelier de sticlărie, iar la Burano mai multe magazine de dantelărie, de altfel, micuţa localitate insulară este cunoscută pentru atelierele de acest gen. Următoarea oprire a fost la Veneţia, oraş declarat patrimoniu al Umanităţii de către UNESCO. Piaţa San Marco, una din cele mai frumoase din lume, este considerată centrul oraşului. Aici, vizitatorii au putut admira biserica San Marco, Palatul Dogilor, Puntea Suspinelor şi au urcat în clopotniţa basilicii.

De pe Rialto, primul pod al Veneţiei, vizitatorii au avut ocazia să vadă vestitele gondole veneţiene ce treceau pe Canal Grande. Ultima destinaţie fost Padova, turiştii reşiţeni vizitând cea mai vestită atracţie turistică a zonei, şi anume biserica Sf. Anton. Impresionantă prin dimensiuni şi prin arhitectură, Biserica Sf. Anton a stârnit interesul şi admiraţia grupului. Reşiţenii nu au părăsit Italia înainte de a gusta şi din preparatele tradiţionale, apreciate atât de mult în lumea întreagă, paste şi pizza.

După un astfel de periplu, odată întorşi acasă, excursioniştii şi-au făcut planuri noi pentru următoarea destinaţie europeană, pe care au de gând să o bifeze în primăvara anului viitor.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Căsuţa Trifan şi-a deschis porţile pentru vizitatori
VALEAPAI - Înscrisă în platforma Mutat la ţară, familia Trifan a găzduit pentru prima oară în Cetatea Valeapai [...] mai multe »
Maica Maria, iubită şi preţuită la Zorlenţu Mare
ZORLENŢU MARE - Aşa o descriu, în câteva cuvinte, reprezentanţii Instituţiei Prefectului, care au trecut pragul [...] mai multe »
Problemele din şcoli, discutate cu uşile închise
REŞIŢA - Situaţia siguranţei elevilor, a pregătirii sistemului educaţional pentru un nou an, situaţia şcolilor [...] mai multe »
Accident grav pe Centura Caransebeșului
CARANSEBEȘ - Patru persoane au fost rănite, două dintre ele grav, în urma unui accident rutier produs vineri [...] mai multe »
Spărgătorul de „vicii“, prins la Reșița
REȘIȚA - Un reșițean de 37 de ani a fost prins la scurt timp după ce a dat spargerea la o prăvălie, de unde a [...] mai multe »
Școală de vară pentru tinerii cărășeni
CARAȘ-SEVERIN - Unde? La Straja, în perioada 1-7 septembrie 2019, prin proiectul „Sport și nutriție în natură [...] mai multe »
Accidente la Jupa și lângă Reșița
CARAȘ-SEVERIN - Patru autoturisme s-au prins într-un lanț accidental miercuri seară, la intrarea în sensul [...] mai multe »
Aproape 700 de poliţişti cărăşeni, la datorie de Sf. Maria
CARAŞ-SEVERIN - Poliţia judeţului ne informează că, în următoarele patru zile, un număr mare de oameni ai legii [...] mai multe »
În timp ce AquaCaraș a scumpit-o, pe străzi apa curge la liber
CARANSEBEȘ - Vorbim de al doilea municipiu al județului, mai exact de carterul Pipirig, lângă Penny, caz care a mai [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou