Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Polivalenta din Caransebeș a fost gazda primelor meciuri de pregătire susținute de voleibaliștii gugulani în această toamnă.

Joi și vineri, Banatul Caransebeș s-a înfruntat la fileu cu o altă colegă de primă ligă, CS U Cluj, antrenorii celor două formații fiind de acord cu două meciuri de câte patru seturi, indiferent de scor, în fiecare zi. Dacă în primul partidă a fost egalitate, în cea de-a doua, gazdele nu au cedat niciun set ardelenilor și s-au impus categoric, chiar dacă au lipsit cei trei jucători convocați la naționalele Letoniei și Columbiei. La final, antrenorul Caransebeșului, Răzvan Parpală, s-a declarat mulțumit de prestația elevilor săi în „dubla” cu Clujul.

„Două meciuri foarte binevenite, am văzut acum ce putem, la ce nivel suntem, unde mai avem de lucrat, trebuie să ne punem la punct toate elementele. E greu, pentru că suntem doar zece în momentul de față dar trebuie să jucăm cât mai multe meciuri, mergem la Steaua, avem trei meciuri acolo, apoi turneul de acasă. Noi o să ne batem cu orice echipă de la egal la egal, nu contează că e Steaua sau Galați, trebuie să facem meciuri bune, jucăm la victorie fiecare meci și dăm totul pe teren. Campionatul va fi foarte dificil, toate echipele s-au întărit, cel puțin primele opt și-au adus jucători străini majoritatea și o să fie o luptă aprigă la primele șase locuri”, a spus tânărul tehnician al Banatului.

Săptămâna viitoare, gugulanii vor participa la turneul organizat de Steaua București, unde pe lângă gazde, vor mai întâlni Arcada Galați și Tricolorul Ploiești.