Reactualizat la:

Amenzi si produse retrase de pe piata

Amenzi si produse retrase de pe piata
Scris de Roxana Bălan Nafiru - REŞIŢA – Inspectorii CJPC spun că munca lor începe să dea roade, întrucât numărul operatorilor economici care se abat de la lege este în scădere.

Rectifica

Ouăle, carnea, cozonacii, vinul, precum şi alte produse alimentare specifice sărbătorilor pascale au fost verificate, în perioada 9 martie – 6 aprilie, de către inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Caraş-Severin (CJPC). Rezultatele controalelor au fost prezentate de inspector Lavinia Griza, în cadrul celei mai recente şedinţe de Colegiu Prefectural. Astfel, aflăm că, în perioada supusă controlului, au fost verificaţi 32 de operatori economici, constatându-se abateri la nouă dintre ei. În cea mai mare parte, neconformităţile au fost legate de etichetarea produselor alimentare, încadrarea acestora în termenul de valabilitate, nerespectarea condiţiilor prescrise de producători la comercializarea şi expunerea produselor ori pentru neafişarea preţurilor.

Potrivit declaraţiilor inspectorului Griza, s-au aplicat cu această ocazie sancţiuni contravenţionale în valoare de 20.000 de lei şi s-a dispus oprirea definitivă de la comercializare a unei cantităţi de 26,5 kilograme de alimente. De asemenea, reprezentantul CJPC Caraş-Severin a mai declarat că, faţă de 2017, sărbătorile pascale din acest an au adus mai puţine sancţiuni şi abateri de la lege pentru operatorii economici, poate şi datorită faptului că, săptămânal, inspectorii organizează controale tematice atât în magazinele alimentare, cât şi în cele nealimentare.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Accident spectaculos pe DN6
ARMENIȘ - Un BMW a plonjat în albia râului Timiș, după ce șoferul a pierdut controlul mașinii într-o curbă [...] mai multe »
Recoltă bogată de roşii prin programul „Tomata românească”
CARAŞ-SEVERIN - Cei 27 de legumicultori cărăşeni, beneficiari ai programului de ajutor de minimis, au reuşit să [...] mai multe »
Ansamblul Semenicul a aniversat 50 de ani
REŞIŢA - Festivităţile au început la Consiliul Judeţean şi s-au încheiat cu un spectacol folcloric la Palatul [...] mai multe »
Ia, mamă! E bună! E din Grecia, nu de oriunde
IAZ - La intrarea în satul Iaz, dinspre Oţelu Roşu, pe marginea drumului, se arată trecătorilor un cort verde, cu [...] mai multe »
Şi-a dat viaţa pentru banii muncitorilor
REŞIŢA - Jandarmii cărăşeni au pus în scenă un episod petrecut în urmă cu un secol, în urma căruia un jandarm [...] mai multe »
Vela: Acuma sincer, şi Felix şi-o cere!
CARAŞ-SEVERIN - Primarul Caransebeşului a primit vineri o înştiinţare că în Biroul Permanent Local al PNL [...] mai multe »
Au intrat sub roţile TIR-ului
TOPLEŢ - O femeie de 48 de ani şi-a pierdut viaţa în urma unui accident de circulaţie produs vineri după-amiază, [...] mai multe »
În sfârşit a venit vacanţa!
CARAŞ-SEVERIN - Vineri, a sunat în şcoli pentru ultima oară clopoţelul. Dar nu pentru a anunţa intrarea la ore, ci [...] mai multe »
Admitere 2019 – învățământ la distanță la Universitatea Politehnica din Timișoara
Învață oricând, oriunde și în ritmul tău! S-a dat startul pentru înscrieri la concursul de ADMITERE 2019 – [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou