Reactualizat la:

Amenzi pentru folosirea de grăsimi hidrogenate în loc de produse din lapte

Amenzi pentru folosirea de grăsimi hidrogenate în loc de produse din lapte © FOTO: Mediafax
Sancţiuni contravenţionale în valoare de 661.219 lei au fost aplicate pentru nereguli precum dezinformarea consumatorilor şi substituirea produselor procesate din lapte cu specialităţi pe bază de grăsimi hidrogenate, dar şi cele privind încălcarea normelor igienico-sanitare şi siguranţă alimentară.

Rectifica

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) împreună cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au reluat, din 21 ianuarie, activităţile de control desfăşurate anul trecut, pentru a evalua corectitudinea practicilor comerciale privind utilizarea grăsimilor hidrogenate în locul produselor exclusiv pe bază de lapte, informarea corectă a consumatorilor, depistarea, sancţionarea şi diminuarea fraudelor în domeniu.

Acţiunile se desfăşoară atât în Municipiul Bucureşti, cât şi în toate municipiile reşedinţă de judeţ. Acestea urmăresc, în principal, verificarea conformităţii denumirii produselor alimentare ce se comercializează, în raport cu înscrisurile de compoziţie din sistemul de etichetare.

Până în prezent, au fost verificate 180 de unităţi, din care 85 de patiserii, 17 cofetării – laboratoare cofetărie, 47 de pizzerii, 15 restaurante/catering, 11 unităţi fast-food şi cinci magazine alimentare. Controalele au fost desfăşurate în Bucureşti şi în municipiile reşedinţă de judeţ precum Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa, Constanţa, Tulcea, Brăila, Galaţi, Vrancea şi Vaslui.

Dintre acestea, 73 de unităţi, reprezentând un procent de 40,5%, utilizează în procesul de fabricaţie specialităţi pe bază de grăsimi hidrogenate şi informează eronat consumatorii prin sistemul de etichetare că utilizează produse obţinute din lapte (brânză, caşcaval, unt etc.).

„Chiar dacă se constată o diminuare a fenomenului de substituire a produselor lactate cu specialităţi obţinute din grăsimi hidrogenate, în comparaţie cu amploarea fenomenului din anul 2018, neregulile majore persistă în detrimentul producătorilor autohtoni de lapte şi produse derivate din lapte şi pe linia informării corecte a consumatorilor”, au anunţat vineri reprezentanţii Ministerului Agriculturii.

Au fost depistate şi alte abateri, precum comercializarea aşa-zisei „Specialitate Bulgaria” drept Telemea de Bivoliţă, Telemea de Capră şi Telemea de Vacă, la preţuri cuprinse între 8,5 lei şi 11 lei/kg, fenomen de substituire care, pe lângă faptul că afectează imaginea producţiei autohtone, autentice şi sănătoase, reprezintă practic şi o sfidare a consumatorilor.

Sursa: Mediafax



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria România
Vestimentație obligatorie pentru slujba susținută de Papa Francisc pe Câmpia Libertății de la Blaj
Pelerinii care vor fi prezenți pe Câmpia Libertății de la Blaj, la vizita Papei Francisc, în 2 iunie, pot participa [...] mai multe »
Curentul de meteori Lyride ajunge în punctul maxim în noaptea de luni spre marţi
Lyridele, unul dintre numeroasele roiuri de meteori active într-un an, care poate fi observat în 2019 între 16 şi 25 [...] mai multe »
Gata cu injuriile pe Facebook! Poliția a amendat un bărbat pentru injurii aduse unor persoane pe Facebook, instanța susținând acțiunile polițiștilor
Un bărbat care a adus injurii unei persoane pe Facebook a fost amendat prin poștă, după ce contravenția a fost [...] mai multe »
Tudorel Toader și-a prezentat demisia de la conducerea Ministerului Justiției
Tudorel Toader și-a înaintat, joi, demisia din postul de ministrul al Justiției, șefului Executivului, premierul [...] mai multe »
Aproximativ 120 de persoane au fost evacuate dintr-un mall. Șase oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale
Peste 120 de oameni au fost evacuați, joi seara, dintr-un supermarket aflat la parterul unui centru comercial din [...] mai multe »
Proiectul de modificare a Codului Penal a trecut de Senat
Senatul a adoptat, miercuri, proiectul de modificare a Codului Penal, în forma elaborată de către Comisia specială [...] mai multe »
Ministrul Justiției a rămas fără sprijinul politic al PSD. Cine va veni în locul lui Tudorel Toader
Conducerea Partidului Social Democrat a decis, miercuri, în cadrul unei ședințe a Comitetului Executiv, retragerea [...] mai multe »
Sprijinul acordat fermierilor pentru cultura usturoiului va fi majorat la 3.000 de euro/ha
Sprijinul acordat fermierilor pentru cultura usturoiului va fi majorat de la 1.000 de euro/ha la 3.000 de euro/ha, [...] mai multe »
Evoluţii pozitive pe piaţa construcţiilor în 2018 şi 2019
Piaţa construcţiilor a înregistrat o creştere de 5,6% în 2018, faţă de anul 2017, iar numărul locuinţelor [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou