Reactualizat la:

Amenzi de… casa noua

Amenzi de… casa noua
REŞIŢA – Un reşiţean are de achitat 300.000 de lei pentru ridicarea şi împrejmuirea, fără autorizaţie, a unei construcţii.

Municipalitatea a ars cu nu mai puţin de trei miliarde de lei vechi un reşiţean care şi-a ridicat o construcţie la ieşire din Reşiţa, spre Caransebeş. Mai exact, Serviciul de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului a efectuat o serie de controale în vederea identificării persoanelor fizice şi juridice care efectuează lucrări de construire fără să aibă autorizaţia necesară sau fără să respecte specificaţiile din aceasta, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

Cu această ocazie, „s-a constatat că Vasile Gheorghe Cenda a executat lucrări de construire-împrejmuire fără a deţine autorizaţie de construire, la imobilul situat în Reşiţa, Calea Caransebeşului, fără număr, prin urmare acesta a fost sancţionat cu trei amenzi contravenţionale, însumând 300.000 de lei“, se mai arată în documentul citat.

Cum de s-a ajuns ca un reşiţean să adune atâta amar de amenzi? Potrivit lui Mihai Stepanescu, omul a fost avertizat să nu construiască fără autorizaţie, dar şi să intre în legalitate, însă în zadar, acesta fiind de fapt motivul pentru care au fost aplicate trei amenzi contravenţionale de câte 100.000 de lei şi nu una.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Noi si ei
REȘIȚA - Şi încă 20 de ani, pe puţin, va fi aşa. Nu pentru că suntem mai proşti, ci pentru că privim lucrurile [...] mai multe »
Si-a facut masina covrig in jurul stalpului
REȘIȚA - Duminică dimineață, cu puțin timp înainte de ora 8.00, s-a produs un accident rutier mai puțin [...] mai multe »
Alei la schimb cu gaz, apa si asfalt
CARANSEBEȘ - Este concluzia la care au ajuns locuitorii din zona fostei colonii ACH și conducerea municipalității [...] mai multe »
Prietenii Muntilor, dupa 40 de ani
REŞIŢA - S-au reîntâlnit cu mic cu mare pentru a sărbători împreună patru decenii de la înfiinţare. [...] mai multe »
Nesimtire fara limite
REȘIȚA - Un reșițean certat cu bunul simț a găsit de cuviință, sâmbătă pe la orele prânzului, să scape de o [...] mai multe »
S-a stins istoricul Liviu Groza
CARAȘ-SEVERIN - Reputatul istoric caransebeșean, cu 56 de volume publicate de-a lungul unei prestigioase cariere de [...] mai multe »
Peste doua milioane de euro pentru Bania
BĂNIA - La finalul anului 2017, Primăria Bănia îşi propune să investească în diferite lucrări de reabilitare. mai multe »
Omenie de jandarm
REȘIȚA - Vineri, 22 septembrie, un jandarm reşiţean din cadrul Detaşamentului 1 Mobil, aflat în timpul liber, a [...] mai multe »
Explozie de sabii si topoare la Caransebes
CARANSEBEȘ - Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş a găzduit vineri, 22 [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou