Caraş-Severin, Romania

SOCENI – Camioanele pline cu lemn golesc pădurile din zonă şi distrug drumul reabilitat cu greu.

Oamenii au ajuns la limita răbdării văzând cum zilnic patru-cinci transporturi în greutate de zeci de tone trec pe drumul comunal calibrat pentru opt tone. Astă vară, Primăria Ezeriş, de care ţine satul Soceni, a investit 450.000 de lei în reabilitarea drumului lung de 1,5 km. Totul s-a făcut cu bani de la bugetul local, bani strânşi cu greu din taxe şi impozite. Iar acum drumul se degradează chiar sub ochii celor care au plătit, la propriu, pentru asfaltarea lui. „Drumul e reabilitat în două straturi iar indicatorul, certificat de poliţie, arată clar că e calibrat pentru opt tone. Dar firma care taie lemn din pădure a intrat pe domeniul public fără aviz, fără să aibă măcar încuviinţare verbală de undeva. Şi nu se sfiesc să ne ameninţe că ne arată ei nouă. Parcă am fi la 1907 sau pe vremea turcilor”, afirmă primarul Ioan Rusu.

Conform acestuia, defrişările din ultimii ani au făcut ravagii în pădurile din zonă. „Se taie pădurea de 20 de ani. Cei care taie în prezent spun că taie doar lemn marcat şi controlat, dar nimeni nu-i verifică. Patronul ne ameninţă practic la noi acasă. Zicem că legile-s proaste, dar măcar aşa proaste cum sunt să se respecte. De ce mai facem administraţie dacă numeni nu ne susţine?”, întreabă revoltat primarul Rusu.

Poliţia Rutieră şi Prefectura judeţului sunt instituţii abilitate să facă lumină în pădure. Oamenii vor să ştie cum e posibil aşa ceva. Asta a vrut şi consilierul local Ioan Paica, cel care acum opt ani a sesizat organele de ordine cu privire la situaţia din zonă. A plătit însă cu viaţa, după cum susţine primarul Ioan Rusu. „Suntem prea mici, iar drumul se distruge şi pădurea dispare sub ochii noştri. Poate cu ajutorul presei vom afla ce se întâmplă în zonă”, încheie acesta.

Ca urmare a celor sesizate, ne-am adresat Poliţiei Rutiere (PR) şi Prefecturii Caraş-Severin. Şeful PR, Decebal Davidoiu, confirmă faptul că drumul este calibrat pentru opt tone. Instituţia pe care o conduce poate interveni doar în baza unei sesizări scrise, iar măsurători în privinţa depăşirii limitei de opt tone pot fi efectuate de Autoritatea Rutieră Română. Situaţia este cunoscută şi Prefecturii Caraş-Severin însă nu există vreo sesizare scrisă în acest sens, lucru absolut necesar pentru ca instituţia să poată interveni pentru a limpezi… pădurea.

Am încercat să luăm legătura şi cu Direcţia Silvică Reşiţa, fără succes însă. Primarul Rusu şi-ar dori ca cineva să verifice legalitatea tăierilor de copaci din zonă, căci e cam greu de crezut că toţi buştenii care umplu camioanele sunt marcaţi şi controlaţi. Poate că demersul nostru va aprinde luminiţa pe drumul calibrat la opt tone.