Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Miercuri au fost recepţionate lucrările de reabilitare a sediului reşiţean al Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

Valoarea totală a investiţiei efectuate de către Consiliul Judeţean se ridică la 394.240 de lei, iar lucrările au presupus reparaţii şi înlocuiri ale elementelor de clădire, atât a sediului cât şi a anexelor, refacerea acoperişului şi altele.

„Soluţiile tehnice au îmbunătăţit performanţa clădirii, au eliminat infiltraţiile de apă, dar au fost efectuate şi finisaje interioare, montarea de tâmplărie PVC, iar anexele au fost reabilitate în exterior”, a declarat Daniela Popescu, şefa Serviciului Judeţean de Ambulanţă Caraş-Severin. Pe întreg teritoriul judeţului, serviciul are 39 de autovehicule de transport pacienţi şi intervenţie, urmând să sosească în curând alte trei ambulanţe (dintre care două cu tracţiune integrală) care au fost repartizate judeţului din partea Ministerului Sănătăţii. Parcul auto a fost înnoit din 2007, iar singura problemă cu care se confruntă SJA este lipsa de personal.

„Avem puţini oameni, sunt staţii deficitare cum ar fi substaţia de la Oţelu Roşu, unde sunt încadraţi doar trei asistenţi cu care nu putem acoperi zona. Aceştia sunt supliniţi cu asistenţi de la Caransebeş, unde mai este o problemă cu ambulanţierii. Dar, din punct de vedere financiar nu mai avem probleme”, a mai amintit Popescu.

Manifestările prilejuite de recepţia lucrărilor au demarat cu o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoţi, în frunte cu protopopul Petru Berbentia, iar la eveniment au participat, pe lângă conducători de instituţii şi reprezentanți ai Consiliului Județean şi parlamentari de Caraş-Severin.

„Nu ştiu cum sunt alte consilii judeţene din ţară, dar cel cărăşean arată preocupare asupra instituţiilor sanitare din judeţ. La interval de numai două zile vorbim de o nouă alocare de sume în sistemul sanitar cărăşean din partea CJ. La Spitalul judeţean au fost alocaţi în câţiva ani peste 3 milioane de euro, aici vorbim de o reabilitare a structurii fizice a Serviciului de Ambulanţă, o aducere la standardul normal, naţional şi european al unei instituţii importante. Sistemul sanitar cărăşean va beneficia în continuare de susţinere, atât prin legislaţie, cât şi prin finanţare, şi în asistenţa prespitalicească, şi în cea de urgenţă. Sunt câteva pachete aflate în dezbatere publică pe acest segment, iar Ambulanţa îşi găseşte un loc bine determinat în acestea”, a precizat senatorul Iosif Secăşan, vicepreşedintele Comisiei de Sănătate din Senatul României, prezent la manifestare. La eveniment au mai participat deputatul de Alba, Călin Potor, din partea Comisiei de Sănătate a Camerei Deputaţilor, deputatul Valentin Rusu, dar şi reprezentanţi ai instituţiilor din sistemul sanitar cărăşean.

Flavius Rotariu