Uniunea Europeană, fondurile structurate, dar mai ales dezvoltarea economică în baza unor astfel de fonduri, reprezintă o şansă pentru judeţul Caraş-Severin, fapt pentru care Cehia vrea să sprijine judeţul nostru, împărtăşindu-i experienţa sa.
După cum a subliniat ambasadorul Republicii Cehia, Petr Dokladal: „în acest sens, este nevoie de o foarte bună colaborare, respectiv, investiţiile, locurile de muncă şi libertatea produselor“.
Atât preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, dl Iosif Secaşan, cât şi Excelenţa Sa, Petr Dokladal, au precizat, în cadrul unei întâlniri, că se doreşte atragerea investitorilor cehi în România, dar mai ales în judeţul nostru, având în vedere că în Caraş-Severin, investiţiile cehe se află doar pe locul 15.
Prezent la întâlnirea care a avut loc, ieri, la sediul Consiliului Judeţean Caraş-Severin a fost şi prefectul judeţului, dl Ioan Anton Paulescu, care a ţinut să sublinieze faptul că: „În judeţul nostru există 11 societăţi comerciale cu capital ceh, însă se poate mări acest număr, deoarece judeţul Caraş-Severin are potenţial din foarte multe puncte de vedere, în special în domeniul turistic. În mod direct Prefectura nu a colaborat cu instituţiile din Cehia, însă întotdeauna am fost alături de reprezentanţii Consiliului Judeţean şi am sprijinit acţiunile acestora“.
Excelenţa sa, dl Petr Dokladal, a fost de acord cu acest lucru, mai mult decât atât a menţionat faptul că există deja două sau trei firme cehe dispuse să investească în Caraş-Severin.
Ambasadorul Republicii Cehia a mai avut întâlniri şi cu conducerea Universităţii „Eftimie Murgu“, din Reşiţa, cu directorul general al TMK Reşiţa, dl Romulus Ioan şi cu directorul general al UCM Reşiţa, dl Adrian Chebuţiu.
Anca Preda
anca.preda@informmedia.ro
Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro