Reactualizat la:

Amarul vine si din miere

Amarul vine si din miere
REŞIŢA – Dacă anul trecut producţia de miere a fost afectată de vremea rea, acum este de vină canicula.

Rectifica

Temperaturile ridicate din această lună, cu maxime şi de 32 – 35 de grade Celsius, mult prea mari pentru perioada din calendar, dar şi lipsa precipitaţiilor, au afectat culesul mierii de salcâm. În loc de 10 – 15 kilograme de miere pe stup, cât se obţinea în anii buni, apicultorii cărăşeni abia dacă au reuşit să colecteze unu sau două kilograme, iar situaţia este aceeaşi în toată zona de vest a ţării, susţine Daniel Drăgoi, preşedintele Cooperativei „Arcidava Cărăşeană“, care numără peste 300 de apicultori din Caraş-Severin şi din judeţele limitrofe.

„Lipsa ploilor şi temperaturile toride de vară au făcut ca floarea de salcâm să nu secrete nectar, ceea ce a dus la o colectare foarte mică de miere. Floarea s-a scuturat rapid, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul rapiţei, care a trecut la o săptămână şi jumătate după ce a înflorit. Ne pregătim acum pentru culesul teiului. O parte din el a înflorit deja, însă timpul lui este abia după 10 iunie, dacă şi vremea ţine cu noi “, ne-a explicat Drăgoi.

Preşedintele cooperativei apicole şi-a exprimat nemulţumirea şi în privinţa impozitului ce trebuie plătit de cei care obţin venituri din stupărit: „La noi, totul depinde de climă, care, vedeţi şi dumneavoastră, ne afectează şi ne dă calculele peste cap. În judeţ sunt zone unde nu există bază meliferă puternică, pentru a ne apropia de calculele făcute de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală“.

Reamintim, persoanele care obţin câştiguri financiare de pe urma creşterii şi exploatării albinelor sunt obligate să plătească impozit de 16%, aplicat la venitul net anual şi determinat pe baza normelor de venit stabilite de OG nr. 8/2013.

Roxana Bălan Nafiru



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Socoteli şi distracţie de Ziua Diasporei
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană trage din nou, linie, de Ziua Diasporei, organizând cea de-a patra ediţie a [...] mai multe »
Investitorii au prins curaj pe Muntele Mic
MUNTELE MIC - Investițiile făcute de Romeo Dunca la Muntele Mic în ultimii ani au dat curaj și altora să facă la [...] mai multe »
Gunoiul aruncat în ograda TMK sfidează orice bun simţ! Autorităţile tac!
REŞIŢA - Conducerea TMK-Reşiţa a sesizat în repetate rânduri situaţia sfidătoare referitoare la faptul că [...] mai multe »
O tânără a încasat bătaie în stradă până a ajuns la spital
REŞIŢA - S-a întâmplat marţi, 20 august, în plină zi, pe Calea Caransebeşului din Reşiţa, când oamenii legii [...] mai multe »
Templul lui Apollo este pe drumul dintre Caransebeş şi Oţelu Roşu
CARANSEBEŞ - Arheologul Adrian Ardeţ, de la Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din [...] mai multe »
Şi chinezii vor în România! În drum spre Germania…
GRĂDINARI - O familie de chinezi a ajuns în judeţul nostru după ce a traversat lumea cu avionul, a călătorit cu [...] mai multe »
Şi-au furat singuri tinereţea
BOCŞA - La o vârstă la care mulţi dintre noi încă mai cântam „Floricele pe câmpii“, trei cărăşeni s-au [...] mai multe »
Au confiscat două tone de tutun
MOLDOVA NOUĂ - Performanţa a fost realizată de autorităţi din depozitul dezafectat al unei foste fabrici de [...] mai multe »
Jandarmul care a desenat zâmbetul pe chipul unui copil
REŞIŢA - S-a întâmplat în Reşiţa şi nu contează cum se numeşte jandarmul, contează că mai există oameni [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou