REŞIŢA – Unii îşi caută de lucru de frică să nu-şi piardă „socialul“. Însă apropiaţii spun despre ei că mai au angajări la activ, dar n-au fost în stare să se ţină de lucru…
O nouă ediţie a Bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi s-a derulat vineri, 19 octombrie, în sala Campus Cafe a Universităţii „Eftimie Murgu“ din Reşiţa, lăsând acelaşi gust amar asupra situaţiei sociale a zonei. Asta nu pentru că n-am avea şomeri dornici de muncă sau pentru că firmele n-ar avea nevoie de angajaţi. Însă cumva, din diverse motive, oferta şi cererea de muncă rămân… paralele.
„Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă a organizat Bursa pentru absolvenţi, eveniment ce se organizează în fiecare an, în luna octombrie. De această dată, au confirmat participarea un număr de 47 de agenţi economici din cei 87 contactaţi. Ne-au onorat cu prezenţa 42 dintre ei, care au oferit un număr de peste 120 de locuri de muncă. Dintre acestea, 96 sunt pentru persoanele absolvente. Din cele 96, 16 sunt pentru absolvenţii cu studii superioare, în meserii diverse, cele mai multe de inginer, dar şi de economist. De asemenea, au fost locuri de muncă şi pentru celelalte categorii de persoane, în meserii variate, din toate domeniile de activitate, atât din comerţ, cât şi din turism“, ne-a spus consilierul superior Carla Goagă, purtătorul de cuvânt al AJOFM Caraş-Severin.
Poate e trist să spunem că, începând din 2014 până astăzi, numărul absolvenţilor aproape s-a înjumătăţit. Astfel, dacă în urmă cu câţiva ani, judeţul sărea de 400 de absolvenţi, acum abia ajunge la 200, incluzând toate nivelurile de şcolarizare. Dintre aceştia, undeva la 60 sunt din zona Reşiţa-Bocşa. Însă participarea la bursă nu a fost limitată la absolvenţii promoţiei 2018. Chiar dacă au fost puţini, participanţii au fost de toate vârstele. „Nu am limitat participarea la această bursă. Deşi bursa a fost doar pentru absolvenţi, au fost oferite locuri de muncă şi pentru celelalte categorii de persoane. Orice persoană care a dorit să-şi schimbe locul de muncă sau să-şi găsească un loc de muncă, indiferent dacă este peste 45 sau 50 de ani, a fost binevenită la bursă. (…) Din păcate, tot mai puţini tineri se înregistrează în evidenţele noastre. Spre exemplu, la această dată, avem în evidenţă, în tot judeţul, puţin peste 200 de absolvenţi. Trendul este în scădere faţă de anii trecuţi. Dacă acum 2-3 ani aveam 400 de absolvenţi, acum avem doar 200“, a precizat Carla Goagă.
N-ar munci, dar… s-ar angaja
La târgul de joburi am întâlnit agenţi economici cunoscuţi deja pentru acest tip de evenimente, chiar din rândul celor care înregistrează o foarte mare fluctuaţie de personal, dar şi şomeri care s-au mai bucurat de şansa angajării, însă nu s-au ţinut de muncă. „N-aveam cu cine să las copilul, spunea o femeie în puterea vârstei. (…) Aş vrea, dacă se poate la patru ore, la aranjat, la… Am fost femeie de serviciu, fac o curăţenie foarte bună. Dacă s-ar putea la patru ore, nu neapărat cu normă întreagă. Trebuie s-o duc şi la şcoală, şi la ABC, s-o iau de la şcoală, completează femeia, ţinându-şi de mână fetiţa. Lucrez la negru iar acum nu mi-am găsit, nu mă primeşte“.
Printre doritorii de locuri de muncă am regăsit tineri veniţi la bursă cu prietenii, cu părinţii sau bunicii. Pe unii, sistemul educaţional i-a învăţat legile bunului simţ atât de tare încât şi-au pierdut curajul de a bate până şi la o uşă deschisă… O parte dintre ei a plecat, fără prea mari speranţe. Alţii au trăit bucuria şansei de a stabili un prim contact cu un posibil angajator. Au făcut schimb de date cu reprezentanţii firmelor şi aşteaptă acasă până ce vor fi căutaţi pentru o eventuală perioadă de probă.
Printre mesele cu oferte – la care s-au oprit mai mulţi agenţi economici decât şomeri – l-am putut observa pe Matei Lupu, prefectul judeţului, care a luat pulsul bursei şi a dialogat cu Mihaela Iovanovici, directorul executiv al AJOFM CS, vizavi de realităţile pieţei muncii din judeţ. Nu au lipsit nici reprezentanţii situaţiilor de urgenţă şi ai armatei, care au venit să-şi prezinte ofertele. Şi Primăria Reşiţa a fost prezentă, prin directorul Cosmin Enuică, de la Direcţia de Asistenţă Socială a municipalităţii, care a venit însoţit de o armată de persoane asistate social. I-a adus în speranţa angajării, iar unii dintre cei vizaţi chiar îşi doresc asta. Şi-i credem, în special pe cei pe care i-am văzut nu o dată în oraş, muncind la întreţinerea spaţiilor verzi. Totuşi, pentru angajatorii reşiţeni, ei au fost fie prea trecuţi de o anumită vârstă, fie prea incapabili să lucreze la bandă, fie posesori de două mâini stângi, pe care şi le-ar putea prinde în maşina de cusut…
„Am avut discuţii cu agenţii economici, pentru a vedea care este necesarul de forţă de muncă, în scopul de a califica noi, Agenţia, tinerii absolvenţi în meseriile dorite de către agenţii economici, ca să putem face legătura între cei doi parteneri de pe piaţa muncii. Din păcate, agenţii economici continuă să se confrunte cu o lipsă a persoanelor calificate în meseriile de care au ei nevoie“, a completat Carla Goagă.
Cine sunt norocoşii
Spre finalul acţiunii, au venit şi câteva zeci de liceeni, invitaţi să observe cum se derulează o bursă de muncă. Ca un scurt bilanţ al evenimentului, pentru cele peste 120 de posturi disponibile, au venit 150 de persoane interesate. În cazul absolvenţilor, pentru 96 de posturi, au fost prezenţi doar 27 de tineri. Chiar şi aşa, şase dintre ei au fost selectaţi în vederea angajării, iar alţi patru au fost angajaţi pe loc (doi dintre ei având studii superioare). Norocoşi au fost doi consilieri juridici, un electrician şi un sortator-spălător păr.
Aşadar, nici această bursă n-a schimbat prea mult realităţile pieţei muncii, care continuă să-şi păstreze aceleaşi tonuri de gri.