Reactualizat la:

Am putea scapa de birul gunoaielor?

Am putea scapa de birul gunoaielor?
REŞIŢA – Autorităţile au făcut tot felul de eforturi în privinţa gestionării deşeurilor, însă s-ar putea ca acestea să devină… insuficiente.

Rectifica

Problema deşeurilor şi alinierii interminabile la standardele europene implică, în momentul de faţă o serie de cheltuieli. Pentru că n-avem încă un deponeu ecologic funcţional, ducem gunoaiele în alte judeţe, pe costuri fantastice, în special din cauza cheltuielilor cu transportul. Şi totuşi…

Chiar dacă noi ne tot aliniem la nişte standarde faţă de care suntem mereu în urmă, Uniunea Europeană mai face un pas înainte, fiind pe picior de schimbare în privinţa politicilor din domeniu. „Primăria Municipiului Reşiţa informează opinia publică asupra faptului că programul de lucru al Comisiei Europene pe anul 2013 prevede revizuirea politicii şi a legislaţiei privind deşeurile. Comisia Europeană doreşte să afle dacă sunteţi de părere că obiectivele de reciclare din legislaţia UE în materie de deşeuri ar trebui revizuite şi în ce mod. Rezultatele consultării vor fi utilizate la elaborarea unei posibile noi legislaţii care să prevină producerea de deşeuri şi să stimuleze reutilizarea şi reciclarea acestora, ca parte a unei revizuiri mai ample a politicilor în materie de deşeuri, în 2014″, se arată într-un comunicat emis de către Biroul de presă al Primăriei Reşiţa.

În acest context, cetăţenii, asociaţiile de locatari şi proprietari, societăţile comerciale, ONG-urile, instituţiile publice şi celelalte categorii de persoane interesate îşi pot exprima opiniile până la jumătatea lunii septembrie. „Consultarea publică poate fi accesată online, utilizând link-ul www.wastetargetsreview.eu. De asemenea, opiniile pot fi trimise pe adresa de e-mail: mediu@primariaresita.ro”, se mai arată în documentul citat.

Taguri: , ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Povestea „Simfoniei lichide“ din Centrul Reşiţei în imagini alb-negru
REŞIŢA - Realizarea celei mai frumoase fântâni monumentale din România, opera sculptorului Constantin Lucaci, a [...] mai multe »
Se lucrează la fațada de la „C.D. Loga”
CARANSEBEȘ - De mai bine de o lună de zile, constructorii timișoreni care au câștigat licitația s-au pus pe treabă! mai multe »
Lucrurile nu stau extraordinar de rău
REŞIŢA - Spunea prefectul judeţului, vorbind despre detaliile care trebuie puse la punct până sună clopoţelul. [...] mai multe »
Pompierii cărăşeni intervin tot cu pliciurile
CARAŞ-SEVERIN - Chiar şi aşa, salvatorii au făcut faţă cu bine, inclusiv în cazul incendiilor izbucnite în zone [...] mai multe »
E mai greu cu comunitățile defavorizate
CARANSEBEŞ - Aceasta este concluzia dialogului dintre primarul Felix Borcean și reprezentanții Instituției [...] mai multe »
Patru arme, ridicate de la trei cărăşeni
CARAŞ-SEVERIN - Cele patru arme şi muniţia aferentă au fost ridicate de la domiciliul a trei persoane, cu vârste [...] mai multe »
Problema alunecărilor de teren din judeţ s-ar putea rezolva
REŞIŢA - Prefectul Matei Lupu speră ca cel puţin două lucrări importante să fie cuprinse în finanţare în acest [...] mai multe »
Mistreții amenință serios agricultorii din Biniș…
BINIȘ - ...însă unii nu se dau bătuţi şi continuă să facă ce ştiu mai bine. Ba mai mult, dacă oamenii ar [...] mai multe »
Puţină sudoare pentru bănuţii de asistat social
REŞIŢA - Şi în această lună, câteva persoane care primesc ajutorul minim garantat de la stat, au fost la muncă [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou