Reactualizat la:

Am mai pierdut nişte bani

Am mai pierdut nişte bani
REŞIŢA – Se pare că asocierea Consiliului Local Reşiţa cu firma slovacă Menert n-a adus decât dezavantaje şi risipirea banilor publici. După ce am blocat mai bine de jumătate de milion de euro într-o asociere numită pompos „Grup Ecoterm“, acum ne-am trezit scoşi din programul Ministerului Mediului care ne-ar fi adus un studiu de termie şi un proiect de reabilitare termică a oraşului.

 (18 comentarii)

Rectifica

Reşiţa a pierdut, a câştigat Aradul. „Se pare că cei de la Ministerul Mediului au considerat asocierea cu Menert una nu prea transparentă, aşa că municipiul nostru nu s-a calificat pentru acest program“, este vestea cu care s-a întors de la Bucureşti primarul Reşiţei.

„A fost o asociere pe care noi am preluat-o de la vechea administraţie şi trebuie să vedem cum vom rezolva până la urmă această problemă“, a mai spus Stepanescu. Proiectul pentru care am pierdut finanţarea avea ca scop reabilitarea reţelei de distribuţie a energiei termice a municipiului, destul de învechită şi cu probleme, care oricum avea nevoie de o modernizare. Consiliul Local a aprobat într-o şedinţă extraordinară din 2 aprilie 2009 înscrierea Reşiţei pentru acest proiect, prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu.

Era vorba de reabilitarea cazanelor de la CET şi a reţelelor de distribuţie a energiei termice, pentru care s-au calculat că ar fi necesari 36 de milioane de euro. Deşi Reşiţa a fost înscrisă în acest program, atunci când Ministerul Mediului a trebuit să aleagă între municipiul nostru şi Arad, conducerea ministerului a preferat Aradul. „Până acum, Primăria Reşiţa era acuzată că nu scrie proiecte. Acum, deşi scriem tot mai multe proiecte, nu reuşim să accesăm nici o finanţare!“, spunea primarul Mihai Stepanescu.

Edilul arată cu degetul spre conducerea CET, de care spune că este nemulţumit şi spune că aceasta nu face suficient pentru interesul reşiţenilor. „Şi CET şi Prescom şi AquaCaraş, toţi aşteaptă ca doar Primăria să facă ceva. Nu este admisibil, trebuie să-şi dea şi domnii directori interesul. Eu am fost la Bucureşti pentru a discuta şi aceste probleme, dar şi despre extinderea lucrărilor de reabilitare a reţelei de apă şi canalizare şi la cartierele mărginaşe ale Reşiţei – Cuptoare, Secu, Doman. Nici unul dintre directorii CET sau AquaCaraş nu a putut să mă însoţească la Bucureşti“, încheie Stepanescu.

Cristian Franţ
cristian.frant@informmedia.ro



Comentarii 18

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Munca la negru rămâne în floare
CARAŞ-SEVERIN - Putem desprinde asta din raportul activităţii desfăşurate de Inspectoratul Teritorial de Muncă [...] mai multe »
Jurnaliştii şi cărţile lor la Universitate
REŞIŢA - Este un alt eveniment cuprins în proiectul „30 de ani de presă liberă în Banatul Montan“, acesta [...] mai multe »
Luminița Jivan salută adoptarea bugetului
CARAȘ-SEVERIN - Șefa PSD Caraș-Severin consideră că bugetul propus de PSD-ALDE va duce la investiții și dezvoltare mai multe »
Caransebeșul – raiul mașinilor abandonate
CARANSEBEŞ - Nu mai puțin de 110 astfel de vehicule au fost identificate de Poliția Locală Caransebeș în ultimele [...] mai multe »
Marius Cornici, noul inspector şcolar general
CARAŞ-SEVERIN - Directorul Colegiului Economic al „Banatului Montan“ din Reşiţa, Marius Cornici, va fi noul [...] mai multe »
Încă cinci cazuri de gripă, confirmate! Plus un deces la Caransebeș!
REŞIŢA - Patru reşiţeni şi o orăviţeancă au fost spitalizaţi din cauza gripei, cele cinci cazuri noi de [...] mai multe »
Chisăliţă: Bugetul României este echilibrat şi susţine sănătatea, educaţia şi investiţiile
CARAŞ-SEVERIN - Bugetul pe care coaliția PSD-ALDE l-a prezentat în camerele reunite ale Parlamentului este unul cu [...] mai multe »
Cei mai buni elevi reşiţeni la matematică
REŞIŢA - Din cei 90 de elevi participanţi, 13 tineri s-au clasat pe primele trei locuri, trei cu punctaj maxim. mai multe »
Blocul lui Popa este acum al lui Dunca
REŞIŢA - După ce omul de afaceri a preluat o treime din acţiuni, a fost apreciat de primarul Ioan Popa, care a spus [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou