Caraş-Severin, Romania

VERENDIN – Dealul a luat-o la vale, iar drumul comunal dintre Luncaviţa şi Verendin a fost afectat de alunecarea de teren. Autorităţile nu au rămas nepăsătoare vizavi de situaţie, astfel că Matei Lupu, prefectul judeţului, a convocat o şedinţă la care au participat reprezentanţi ai societăţii comerciale ce desfăşoară activităţi de exploatare minieră în zonă şi ai instituţiilor cu responsabilităţi în acest sens.

„O comisie mixtă constituită prin ordin al prefectului s-a deplasat în teren pentru a evalua situaţia, urmând ca un raport al celor constatate să fie prezentat în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Prefectul judeţului Caraş-Severin a solicitat identificarea de soluţii imediate în acest caz, pentru a evita agravarea situaţiei şi punerea în pericol a imobilelor din apropiere. Reprezentanţii societăţii comerciale care exploatează cărbune au informat că, începând cu data de 21 martie, au fost sistate definitiv lucrările de exploatare şi demarate lucrări post-închidere de consolidare, în cel mai scurt timp urmând a se realiza o expertiză tehnică, iar pe baza acesteia, un proiect de stabilizare a zonei“, ne informează Instituţia Prefectului.

Întrebat vizavi de exploatările miniere din zonă, dacă au avut sau nu autorizaţie, prefectul Matei Lupu a precizat: „Au avut, din punct de vedere al actelor. Eu am discutat şi cu instituţiile care au şi fost pe teren, cum am hotărât. Urmează să le centralizeze, preşedintele acestei comisii este dl Naidan, l-am ales pentru că este arhitectul-şef al judeţului, am primit informaţia că au fost pe teren, la mine încă nu au ajuns rapoartele şi notele de constatare. I-am rugat să le centralizeze într-un raport al acestei comisii şi să mi le prezinte atât centralizat, cât şi pe fiecare instituţie în parte, încât aş vrea să le verific şi eu. Există o perioadă de timp cât se va lucra la ele, pentru că trebuie să se suprapună terenurile care sunt, ridicările topo care au fost primite de către OCPI. Să se suprapună, să vedem dacă sunt în limite, să vedem dacă totul este legal, şi să vedem până la urmă şi soluţiile pe care trebuie să le luăm pentru a evita aceste alunecări de teren“.

Matei Lupu a tras şi o concluzie vizavi de cât de grave sunt aceste alunecări de teren în acest moment: „Din informaţiile pe care le am, după ce comisia s-a întors din teren, am discutat cu dl Naidan, dânsul a spus că sunt alunecări dar nu deosebit de grave. În orice caz, nu putem să le lăsăm aşa. Chiar dacă acum ei spun că nu sunt foarte grave, dacă continuăm cu exploatarea sau dacă continuăm în alt regim decât regimul normal şi legal, s-ar putea să devină grave. Pentru că deja drumul a început să se mişte şi nu mi se pare normal să ajungem în această situaţie“.