Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Operatorul judeţean de apă AquaCaraş anunţă două noi întreruperi în furnizarea apei potabile la Oraviţa.

Acestea vor opera în zilele de 8 şi 9 iunie, între orele 9.00 şi 15.00, fiind necesare pentru continuarea lucrărilor în cadrul proiectului vizând infrastructura de apă şi apă uzată.

Vor fi afectaţi consumatorii de pe străzile 1 Decembrie 1918, (din centru, de la Primărie, până la sediul unei bănci comerciale), Piaţa Revoluţiei, Mihai Eminescu, Victoriei, George Coşbuc, Valea Aurului, Damaschin Bojincă, Mihai Novac, Piaţa Unirii, Emanoil Gojdu şi Ciclovei.

Întreruperea a fost solicitată de către executantul lucrărilor în cadrul contractului ce vizează reabilitarea şi extinderea conductelor de aducţiune, reţelelor de distribuţie şi a celor de canalizare din Oraviţa.