Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – „Almăjul de ieri, de azi şi de mâine“ este titlul monografiei purtând semnătura academicianului Păun Ion Otiman, volum prezentat publicului reşiţean, luni, 24 aprilie, sub cupola Aulei Magna a Universității „Eftimie Murgu“ din Reșița, în cadrul unui amplu eveniment la care au participat oameni de cultură, profesori universitari, studenţi şi reprezentanţi ai diferitor instituţii de rang municipal şi judeţean.

Au fost, de fapt, lansate şi prezentate două publicaţii, după cum ne spune academicianul Păun Ion Otiman: „Prima carte este o monografie a Văii Almăjului, intitulată «Almăjul de ieri, de azi şi de mâine», realizată de o echipă formată din 19 colegi, care cuprinde mai multe părţi care vizează istoria, geografia, economia, cultura, învăţământul, civilizaţia, dar mai cu seamă câteva proiecte cu privire la dezvoltarea viitoare a Almăjului. Am încercat şi mă bucur foarte mult că am dus la bun sfârşit acest proiect, pentru că Almăjul e o zonă relativ închisă din punct de vedere geografic, economic, informaţional. Este o zonă destul de bine conservată din mai multe perspective, dar şi o zonă rămasă în urmă în principal la capitolele economic şi demografic. Noi credem că e nevoie să se introducă un suflu nou într-o evoluţie care să vizeze mai cu seamă turismul sau agroturismul rural, pentru că sunt puţine zone în România şi nu numai care au o ofertă peisagistică excepţională aşa cum are Almăjul, dar care din păcate nu este pusă în valoare, din multiple motive, dar mai ales din cauza infrastructurii rutiere. Am încercat în acest fel să sensibilizăm autorităţile locale, judeţene şi naţionale pentru a aduce un nou suflu despre care vorbeam. A doua carte este vorba despre o recuperare a unui poet almăjan, bănăţean, profesorul David Blidariu, primul volum de versuri pe care le-a scris în perioada 1924-1946 («Scrieri – I. Versuri 1924-1946», n.r.) şi care, din păcate, nu au fost publicate la vremea respectivă din diverse motive“.

Despre eveniment, în ansamblul său, ne-a vorbit şi prorectorul Cristian Chioncel: „Mă bucur foarte mult că Universitatea „Eftimie Murgu“ din Reşiţa a fost gazda unei lansări deosebite. E vorba de volumul «Almăjul de ieri, de azi şi de mâine», carte coordonată de domnul academician Păun Ion Otiman. Prin această acţiune, UEMR face parte din programul pe care Academia Română, filiala din Timişoara, l-a gândit. Şi iată că şi universitatea din Reşiţa este nu doar un centru al învăţării, ci prin genul acesta de acţiuni devine un centru cultural pentru urbea şi pentru regiunea în care se află“.

Cele două prezentări de carte se înscriu în programul celei de-a XV-a ediţii a Zilelor Academice Timişene, iar despre volume au vorbit academicianul Păun Ion Otiman şi profesorii Gheorghe Popovici, Iosif Băcilă şi Dănilă Oberşterescu. Printre cei prezenţi s-au numărat preşedintele CJ Silviu Hurduzeu, subprefectul Sebastian Purec, editorul Gheorghe Jurma, scriitorul Nicolae Sârbu, istoricul Dana Bălănescu şi Clara Constantin, directorul bibliotecii judeţene.