Reactualizat la:

Alina Vuc, o sportiva de top

Alina Vuc, o sportiva de top
Scris de Marian Cărăvan - REȘIȚA – Luptătoarea originară din Reșița s-a remarcat în 2017.

Rectifica

Anul 2017 poate fi considerat unul foarte bun pentru reșițeanca Alina Vuc. Un an în care a realizat performanțe istorice, ajungând în grupul select al celor mai titrate luptătoare ale lumii. Descoperită și pregătită la Clubul Sportiv Municipal Reșița de către antrenorul Constantin Nicolae, luptătoarea Alina Vuc este legitimată de cinci ani la CSA Steaua București. Prima luptătoare din Reșița care a ajuns la o ediție a Jocurilor Olimpice (Rio 2016) a avut un an plin de satisfacții în plan sportiv. La Paris, pe 24 august, a „spart gheața”, cucerind prima medalie din istoria luptelor feminine românești, la un Campionat Mondial de seniori. De asemenea, a urcat pe podium cu echipa României la Moscova, la Cupa Europei pe Națiuni, competiție la care țara noastră nu mai cucerise nicio medalie până atunci la lupte feminine. Tot în 2017, Alina Vuc a cucerit titlul mondial militar și titlul național.

Campioana din Reșița a fost în prim-plan în această săptămână, într-o ceremonie desfășurată la sediul Ministerului Apărării Naționale, unde ministrul Mihai Fifor, împreună cu comandantul CSA Steaua București, col. Cristian Petrea, în prezența președintelui Federației Române de Lupte, Răzvan Pîrcălabu, a premiat premiați sportivii CSA Steaua Bucureşti care s-au evidențiat în competiții interne și internaționale în acest an. Reșițeanca Alina Vuc și colegul ei de club, Andrei Dukov, s-au numărat printre cei mai buni sportivi ai clubului militar în acest an. Alina Vuc, locul 3 în clasamentul mondial al categoriei 48 kg, a fost inclusă de către Comitetul Olimpic și Sportiv Român în programul „Samurai 2020”, un program de asistență specială a sportivilor cu potențial de a obține medalii la cea de a XXXII-a ediții de vară a Jocurilor Olimpice – Tokyo 2020.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Muncitorul Resita, pe podium la Cupa CSM Arad
REȘIȚA - Secția de judo a Muncitorului Reșița a participat alături de Energetica Caransebeș la cea de a X-a [...] mai multe »
Darian Trulea, aur la Cupa Revolutiei
REȘIȚA - La Timișoara a avut loc „Cupa Revoluției” la box, turneu internațional la care au luat parte sportivi [...] mai multe »
Luptatorii, pe primele locuri la Cupa Hercules
REȘIȚA - A XXIII-a ediție a Cupei „Hercules” la lupte a avut loc în perioada 7-9 decembrie în stațiunea Băile [...] mai multe »
ACS Banat Girls, medalie de bronz la futsal
REȘIȚA - Aflat la prima ediție, Campionatul Național de futsal la fotbal feminin „Vest Sport Academy” a reunit [...] mai multe »
Energetica, rezultate excelente la Arad
CARANSEBEȘ - La sfârşitul săptămânii trecute, Aradul a găzduit un triplu eveniment sportiv, cea de a X-a ediţie [...] mai multe »
Mos Craciun a ajuns deja la micii inotatori
REȘIȚA - Cupa „Moș Crăciun” a avut loc în weekend la Complexul Municipal de Sport și Sănătate „Prof. Ioan [...] mai multe »
Turneu amical pentru juniorii Resitei
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița a organizat un turneu amical în Valea Domanului, la care au participat trei echipe de [...] mai multe »
Rosso-nerii pregatesc strategia pentru retur
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița a intrat în vacanță, dar directorul Cristi Bobar, împreună cu antrenorul Leontin [...] mai multe »
Muncitorul Resita U19 continua in Cupa
REȘIȚA - Muncitorul Reșița U19 a reușit să se califice în etapa a II-a Cupei României la futsal, în urma [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou