Reactualizat la:

Alin Artimon: Un joc important pentru viitorul nostru

Alin Artimon: Un joc important  pentru viitorul nostru
Scris de Sorin Rogoz - CARANSEBEŞ – Alin Artimon a vorbit despre jocul de sâmbătă, 18 aprilie, ora 11.00, dintre F.C. Caransebeș și FC Bihor.

Rectifica

Antrenorul lui FC Caransebeş, Alin Artimon, a venit la conferinţa săptămânală de presă însoţit de doi dintre atacanţii echipei gugulane, Alex Boştină şi Sabin Lupu. „Ne aflăm în faţa unui joc nu decisiv, dar important pentru continuitatea şi viitorul nostru. Venim după un joc mai modest, la Vâlcea, şi după primul insucces din acest sezon, şi sunt convins că jucătorii noştri vor reacţiona corespunzător, iar la ora meciului vor fi la un nivel de motivaţie maxim, care în ultimele jocuri ne-a lipsit. E important să ne regăsim cadenţa, motivaţia, tonusul şi specificul acestui grup, pentru că toate acestea la un loc au adus rezultatele din start. E un joc în care putem înclina destul de mult balanţa salvării de la retrogradare în favoarea noastră, în condiţiile unui rezultat pozitiv, şi jocul trebuie să se desfăşoare de aşa manieră încât la finalul celor 90 de minute rezultatul să fie unul care să consfinţească o superioritate pe care ne-o dorim să existe şi în teren”, a spus Artimon.

Tehnicianul lui FC Caransebeş a mai declarat că se confruntă şi cu unele probleme medicale în lot, dar că speră ca până la ora jocului să găsească o soluţie optimă, astfel încât primul „unsprezece” care intră în teren să fie la nivel maxim din punct de vedere fizic.

Sunt convins că lumea va veni alături de noi, având în vedere şi «Ruga de la Oraş» care are loc în acest weekend, şi ştiu că şi suporterii pregătesc ceva special. Sper ca noi să ne ridicăm la nivelul aşteptărilor şi acţiunilor care se vor desfăşura în aceste zile în preajma noastră. Am încredere mare în acest grup şi sunt convins că la sfârşitul meciului îmi vor da dreptate în ceea ce priveşte randamentul, motivaţia, şi nu în cele din urmă rezultatul”, a adăugat Alin Artimon.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Diana Frant, numarul 1 în Caras-Severin
REȘIȚA - Luptătoarea de la CSM Reșița obține pentru a cincea oară titlul de cea mai bună sportivă a județului. mai multe »
Viitorul Caransebes, primul antrenament dupa vacanta de iarna
CARANSEBEȘ - Echipa de fotbal Viitorul Caransebeş s-a reunit marţi, 17 ianuarie, în Sala de sport „Valeria [...] mai multe »
Laura Rus, accidentata
CARAȘ-SEVERIN - Cunoscuta fotbalistă Laura Rus, din Bocșa, s-a accidentat în meciul susținut de echipa sa, Sporting [...] mai multe »
CSM Scolar s-a reunit in Valea Domanului
REȘIȚA - Rosso-nerii pregătesc cu minuțiozitate returul campionatului. mai multe »
Echipele de fotbal, la vizele anuale
CARAȘ-SEVERIN - AJF Caraș-Severin a comunicat programarea echipelor la vize. mai multe »
Muncitorul, in asteptarea returului
REȘIȚA - Echipa de futsal din Reșița este cu gândul la play-off și se pregătește la Sala Polivalentă, cu [...] mai multe »
CSU Resita, victorie fara probleme la debutul din 2017
REȘIȚA - În etapa a XI-a a Diviziei A de handbal feminin, Seria B, CS Universitatea Reșița – ACS Crișul [...] mai multe »
CSM Resita incepe antrenamentele
REȘIȚA - Echipa din Valea Domanului demarează luni pregătirile pentru returul campionatului, de la ora 16, pe [...] mai multe »
Recunostinta pentru un mare campion
REȘIȚA - Gimnastul Răzvan Șelariu a fost premiat de Primăria Reșița. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou